Am provocat-o să răspundă la întrebările din proiectul Înainte la Școală, 10 pentru nota 10, și să ne spună perspectiva ei asupra sistemului educațional românesc.

Îți amintești prima zi de școală?

Da, îmi aduc aminte prima zi, emoția elevului care merge într-un loc despre care nu știe nimic, dar știe că e important să ajungă acolo. Îmi aduc aminte emoția primei zile de școală care pe mine m-a urmărit ani de zile. Şi acum când simt mirosul de crini sau îi văd, retrăiesc emoția de atunci, pentru că pe vremea aia asta îi duceam învățătoarei. Îmi aduc aminte că prima mea zi de școală a fost în Turnu Măgurele, în orașul în care m-am născut, care pe vremea respectivă era chiar un oraș frumos, cu case vechi, clădiri mari, istorice, iar prima mea școală era chiar o clădire impunătoare, foarte veche. Era un sentiment copleșitor, de festivism, când abia așteptai să îți cunoști învățătoarea şi colegii. Prima mea învăţătoare era un dascăl extraordinar care și-a pus amprenta asupra modului în care eu am învățat să învăț mai târziu şi să prețuiesc școala. A fost un dascăl care avea grijă de fiecare elev din clasă.

Ea m-a învățat să scriu frumos, pentru că scriam foarte urât. După un an de zile a venit la mine și mi-a zis că sunt un copil foarte inteligent, foarte ambițios, dar că va trebui să învăț şi să scriu frumos, pentru că este un lucru care te definește și că dacă n-am să mă străduiesc să fac asta, îmi va strica cumva imaginea. M-a învățat să am răbdare. Mi-a explicat cât de importantă este caligrafia pe care o făceam atunci în școală pentru că spune foarte multe lucruri despre tine, un fel de branding personal.

Dacă ar fi să mă întorc la experiența mea de părinte, acum ştiu cât de importanţi sunt primii ani de şcoală. Mai ales din perspectiva dascălului. N-am căutat şcoala, ci dascălul. Am încercat să îl caut pe cel potrivit copiilor mei și pe nevoile pe care știam că le au.

Primii patru ani mi se pare că sunt hotărâtori pentru personalitatea copilului, din toate punctele de vedere, din punct de vedere profesional și din punct de vedere emoțional. Dacă nu ai un învățător care să îl sprijine, care să-l ajute, să-l învețe ce înseamnă valorile în viață în primii patru ani, deja drumul e mai anevoios din clasa a cincea.

Cred că, în toate experiențele noastre din educație ne-am dat seama că profesorul are o influenţă extraordinar de mare în ceea ce priveşte viitorul unui elev.

Tu ai avut o materie preferată?

Mie mi-au plăcut limba română și limba rusă, dar tot datorită profesoarelor pe care le-am avut. Dintr-a cincea, practic, mi-am descoperit talentul la scris și asta cu ajutorul profesoarei de limba română, care a văzut în mine acest potențial și a făcut ore cu mine suplimentar. Rămâneam în clasă și exploram cu ea lucrurile pe care nu reuşea să le predea în clasă. Îmi spunea că sunt extrem de creativă și asta mi-a dat foarte multă încredere, m-a înscris la diverse concursuri naționale și reușeam să câștig. Asta mă ambiționa și mai mult să merg mai departe. Mi-am dorit să devin profesoară de limba română datorită ei. Limba rusă mi-a plăcut și am învățat-o pentru că am avut o profesoară extraordinar de dedicată și pedantă în felul în care preda și explica. Cred că, în toate experiențele noastre din educație ne-am dat seama că profesorul are o influenţă extraordinar de mare în ceea ce priveşte viitorul unui elev.

Cum ar fi un profesor ideal?

Nu știu dacă există profesorul ideal, dar profesorul pe care eu mi-aș dori să îl văd în școala românească este profesorul care pune în centrul atenției lui elevul și care are dorința și plăcerea să înțeleagă și să asculte fiecare copil în parte. Să înțeleagă de ce un elev performează și altul nu, să stea de vorbă și să îl cunoască, să îi înţeleagă personalitatea și problemele pe care le are. Să încerce să îi fie prieten. Știu că sunt foarte mulți profesori care spun că nu sunt plătiți pentru asta. Eu cred că, în esență, profesia de dascăl include acest aspect. Nu ai cum să predai unui elev sau unei clase fără să empatizezi cu ei. Ei nu au cum să înțeleagă de la tine, să fie atenți sau să te urmeze dacă nu te simt alături de ei în orice moment. Eu întotdeauna spun că suntem unici, fiecare cu talentul lui. Măcar atât ar trebui să facă profesorul: să descopere în fiecare copil talentul pe care îl are și care poate să îl ducă pe un drum bun în viață.

Profesorul pe care eu mi l-aș dori este cel care poate să îi ajute pe copii să învețe din plăcere și să încerce să iasă din programa școlară astfel încât să ştie să se descurce în viață. Până la urmă, eu am făcut o facultate de instalații, o facultate tehnică, am intrat în televiziune, am făcut apoi un master în comunicare, am lucrat într-un minister și acum lucrez într-o companie de petrol și gaze. Orice lucru poate fi învățat. Orice domeniu poate fi înțeles. Trebuie să fii învățat să înveți. Asta cred că trebuie să te mai învețe școala: să te descurci în viață. Avem copii olimpici, foarte bine pregătiți pe un anumit domeniu, dar care în momentul în care ies în lume nu știu să comunice, să își susțină un punct de vedere, nu au curaj, sunt foarte emotivi, nu știu să facă legătura între domeniul respectiv și viața reală. Și ăsta este un alt lucru extrem de important care trebuie să se facă în școală: legătura între materia pe care o predă profesorul și realitatea în care trăim, astfel încât elevul să poată vedea aplicabilitatea în viața reală. Cu siguranță tot ce este predat la școală are o aplicabilitate în viața reală.

Asta cred că trebuie să te mai învețe școala: să te descurci în viață.

Că tot vorbim de școală și aplicabilitate în viața reală, cum ți se pare sistemul de educație din 2018?

Este un sistem încă rigid, care nu a reușit să se deschidă către ceea ce se întâmplă în prezent în lumea reală. Toate țările din lume se luptă cu asta, cu adaptarea la nevoile reale, la nevoile pieței de muncă, pentru că, până la urmă, orice copil care merge în școală are, pe partea cealaltă, un angajator la care vrea să ajungă. Toți ne dorim același lucru: copiii noștri să facă școală, pentru a avea o educație, pentru a avea o carieră. Nu e ca și cum doar unii trebuie să își găsească un angajator și ceilalți nu. România nu are curajul să rupă barierele astea și să fie deschisă către un tip de educație care pune în centru creativitatea, vocația elevului și partea practică. Nu spun că sistemul în care eu am învățat a fost mai bun decât ceea ce e astăzi, deși parcă sunt tentată să spun că da, dar noi aveam în școală ateliere de practică în care eu am învățat să croiesc, să fac haine. În liceu îmi făceam singură hainele. Băieții făceau parte tehnică, de mecanică, de traforaj, lucru manual, chiar așa se numea. Asta este o direcție pe care școala românească a pierdut-o.

Nu se mai dezvoltă creativitatea, nimeni nu se uită să vadă ce talente au copiii noștri, ce abilități au, sunt îndrumați către o profesie fără să fie evaluaţi sau îndrumaţi corect.

Nici în școlile profesionale nu se mai face practică, pentru ca nu există ateliere dotate pentru practică.

Nu se mai dezvoltă creativitatea, nimeni nu se uită să vadă ce talente au copiii noștri, ce abilități au, sunt îndrumați către o profesie fără să fie evaluaţi sau îndrumaţi corect. Foarte mulți dintre ei renunță la jumătate, pentru că își dau seama că nu e ceea ce le place sau că nu e ceea ce vor să facă. Suntem la același nivel în care facem meditații în particular, pentru că școala nu e suficient de dispusă să le predea copiilor ce au nevoie, prea multe manuale, profesorii nu vin de cele mai multe ori la școală și asta pot să o spun din experiența de părinte. Se face educație sub presiune și sub stres pe care elevul nu îl poate susţine. Nimeni nu se gândește că poţi să distrugi emoțional un copil sub presiunea unui examen cum e cel de capacitate. Presiunea evaluărilor naționale este, de multe ori un stres suplimentar, care nu îl ajută pe elev să se dezvolte, nu face decât să îl frustreze, să îl sperie, să îl bage într-o stare de anxietate. Liceele tehnologice sunt o struțo-cămilă care, la sfârșit, nu formează nici profesioniști într-un domeniu tehnic, nici niște teoreticieni.

Din păcate, sistemul educațional din România este ineficient, iar, noi, românii, susținem și finanțăm un sistem care la sfârșit dă ori olimpici care pleacă din țară ori viitori șomeri.

Formarea profesorilor este deficitară. Profesorii, la rândul lor, se plâng de salarii și de condițiile în care lucrează. Însă mentalitatea pe care nimeni nu poate să o dezrădăcineze a rămas acolo. Şi ne învârtim într-un cerc vicios de prea mulţi ani.

Ar trebui să existe un sistem unitar care să pornească de la clasa profesională, liceu tehnologic, cu acelaşi nivel al actului educaţional, cu practică făcută în mod real, cu angajatorul implicat un mod real în școală.

Sunt lucruri cu care nu poți să te lupți, nici ca părinte, nici ca angajator. Toți angajatorii au nevoie de profesioniști și de resursă umană bine pregătită și din punctul de vedere al calității umane, dar și din punct de vedere profesional. În Franța, de exemplu, angajatorii au creat o mișcare în care sunt un partener de dialog foarte puternic al statului, al guvernului, în care sunt implicați în școală chiar de la nivelul de decizie al curricumului. Pentru că îmbinarea dintre nevoile pieței de muncă și oferta pe care o face sistemul educațional trebuie să existe. Altfel, sunt două dimensiuni care nu lucrează una pentru cealaltă. Sistemul educațional trebuie să ajute piața muncii să își găsească profesioniștii de care are nevoie, în absolut orice domeniu. Angajatorii ar trebui să fie implicați și să aibă de unde să recruteze. Acum se caută mult meseriași, instalatori, zidari, electricieni și constructori. Firmele mari care construiesc acum caută ingineri constructori foarte buni. La o facultate de construcții ai putea ajunge după ce ai terminat un liceu tehnologic, nu un liceu teoretic. Ar trebui să existe un sistem unitar care să pornească de la clasa profesională, liceu tehnologic, cu acelaşi nivel al actului educaţional, cu practică făcută în mod real, cu angajatorul implicat un mod real în școală. Asta se întâmplă în alte țări. Austria și Germania sunt țări în care procentul elevilor care se duc către școlile profesionale este undeva la 70% față de cei care se duc spre zona academică.

Când erai la școală, care erau frustrările, dezamăgirile din acea perioadă?

Evident că am avut și profesori care m-au marcat în mod negativ, pe de-o parte. Pe de altă parte, m-au ambiționat. Profesorul de matematică era foarte dur cu mine, dar m-a ambiționat să iau la bac o notă mai mare la matematică decât la română, unde eram foarte bună. Am dat apoi la o facultate tehnică, deși voiam să dau la actorie. Însă, dirigintele meu, care era profesor de limba rusă ne-a învățat multe lucruri care mi-au folosit, apoi, în viaţă. În fiecare vară și iarnă mergea cu noi în expediții pe munte.

Dacă ar fi și al patrulea lucru pe care aş putea să-l schimb, le-aş dezvolta abilitățile de viață.

Am văzut toată țara în excursiile organizate de el. Am învățat să merg pe munte, să cobor de pe munte, să lucrez în echipă, să mă orientez, cum să îmi pun cortul, cum să îmi fac mâncare în condiţii grele, dar și cum să mă distrez. Deci, am trăit alături de el momente extraordinare pe care nu le uităm nici acum. Am rămas, din generația noastră, cea mai unită clasă și asta i se datorează lui. Nu știu dacă el a înțeles atunci că asta face, dar ne-a învățat pe toți să fim curajoși, să ne descurcăm în orice situație, să nu disperăm când dăm de un lucru greu, să putem să ne orientăm în orice situație. Astea sunt lucruri de viață cu care mergi la drum lung. Eu cred că acesta este rolul cel mai important al dascălului. Restul e în carte.

Dacă ai schimba trei lucruri sau ai introduce trei materii, care ar fi domeniile vizate, ce ai bifa, ce ai tăia de pe listă?

În primul rând, aș face evaluarea vocațională a copiilor. Aș încerca să văd care sunt talentele lor, ce le place și m-aș concentra pe a le dezvolta această creativitatea. Apoi, partea practică, încă din gimnaziu, ajută foarte mult. Aș introduce atelierele de practică, indiferent că vorbim de croitorie, de sculptură, de traforaj.

E foarte greu să spui că aș reintroduce orele de sport, pentru că ele există, dar aș pune accent, aș căuta și aș dezvolta profesori de sport care să dezvolte sportul de masă. Aș pune accent pe sportul de masă, pe un stil de viaţă sănătos.

Dacă ar fi și al patrulea lucru pe care aş putea să-l schimb, le-aş dezvolta abilitățile de viață.

Ai vorbit despre deficiențele sistemului de învățământ. Ce are bun școala românească?

Elevul.

----

A consemnat Anca Olteanu, wall-street.ro.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site