Câțiva antreprenori de la noi își aduc aminte despre prima lor zi de școală și despre ceea ce și-ar fi dorit să li se spună în acele momente. Despre încurajările dascălilor că fac o alegere bună pornind pe propriul lor drum, despre munca în echipă, despre conceptele care îi ajută să dezvolte afaceri cunoscute, despre curiozitate și inițiativă.

Te pregătește școala noastră, cu adevărat, pentru viitoarea ta carieră? Te învață să gândești pe cont propriu, să fii creativ, să îți alegi drumul potrivit ție, sau să trăiești într-o societate uniformizată? Încă din toamna anului trecut am lansat un proiect editorial denumit Înainte la Școală.

Armina Popeanu, arhitect și designer, fondator Lyria.ro

În prima zi de școală, aș fi vrut să-mi spună cineva că a fi antreprenor poate fi o meserie ca oricare alta, nu trebuie să ajungi neapărat medic, profesor, avocat. Din fericire, am avut o învățătoare faină, care mi-a transmis mesajul ăsta, până în final.

În gimnaziu, mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva că există oameni care te pot consilia în alegerea unui drum profesional. Și să mă și întâlnesc cu o astfel de persoană, care să mă ajute să identific și să-mi explorez abilitățile.

La liceu aș fi vrut ca preofesorii să-mi spună că este în regulă să aleg alt drum decât cel conturat în acei ani. Și să simt sprijinul lor în acest sens.

La facultate mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva că pot experimenta mai mult și că, din nou, este în regulă să greșim. Că orice trial vine și cu error, mai repede sau mai târziu/mai mult sau mai puțin/la o scară mai mică sau mai mare.

În prima zi după ce am terminat facultatea mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva că greul de-abia acum începe.

Mihai Bucuroiu, Fondator și Director Dezvoltare Vegis.ro

Mi-aș fi dorit să fie susținută mai mult obișnuința de a lucra în echipă. În clasele primare, chiar și la liceu, lipseau total proiectele de echipă, cele în care ar fi trebuit să colaborezi, să înveți să delegi, să respecți munca altora.

Întregul accent se punea pe rezultatul individual, iar așteptarea care se creează indirect este ca tu să fii bun la toate. Ca antreprenor trebuie să lupți apoi cu tine, tocmai ca să înveți să te bazezi pe echipă, pe ce puteți face împreună, nu doar tu singur.

E un proces destul de dificil pe alocuri și îmi doresc să fii fost pregătit din școală pentru asta. Sau măcar să fii fost plantată ideea încă din copilărie.

Oana Pascu, Fondator Complice.ro

Mi-aș fi dorit ca o persoană de succes să ne spună că nici o informație pe care o vom învăta in acel an nu va fi critică pentru succesul nostru în viața și nici o nota de 10 nu va fi garantul acelui succes; că probabil vom uita cea mai mare parte din informațiile pe care le vom învăța.

Esențial pentru succes vor fi conduita și seriozitatea cu care vom aborda lucrurile, indiferent de calea pe care o vom alege; critic va fi să fim descurcăreți, sa identificăm probleme și să fim orientați către soluții, să utilizăm cât mai eficient resursele, să lucrăm în echipă.

De asemenea, mi-aș fi dorit să mi se spună că nimeni nu este perfect și bun la toate și că cel de lângă mine este mai bun decât mine în cel puțin o privință și că este ok să fie așa.

Că ceea ce trebuie sa fac nu este să mă lupt să demonstrez ca eu pot deveni mai bună în orice privință, ci să fac echipă cu ceilalți și să ne completăm într-un mod armonios cunoștințele și abilitățile.

Daniel Mischie, CEO Grup City Grill

Mi-ar fi plăcut să mi se spună că pot să vorbesc neîntrebat :)

Sigur că am aflat pe parcurs acest lucru. Eu am fost dintotdeauna o persoană cu inițiativă, care nu asteaptă să fie intrebată ca să spună ceva și cu atât mai mult nu cred ca ar trebui indusă din copilărie ideea de a aștepta pasiv să ți se ceară ceva.

În viață, și în antreprenoriat în mod special, spiritul de inițiativă este un ingredient cheie în rețeta succesului.

Aura Oprea, Director General Chocolissimo Romania

Că o greșeală nu mă definește. Că este în regulă să răspund greșit atât timp cât sunt interesată să explorez răspunsul corect pentru a mă dezvolta.

Că disciplina și perseverența sunt aptitudini care mă vor ajuta pe tot parcursul vieții.

Să îmi explorez creativitatea în toate ariile vieții.

Laura Țeposu, Fondator si Director Dezvoltare Libris.ro

Studiază mai mult și aprofundează materiile care îți plac, nu poți fi bun la toate, dar poți excela acolo unde investești timp și pui pasiune.

Fii curios, pune intrebări atunci când nu intelegi ceva, până obții claritate asupra subiectului. Nu te limita la o singură sursă de informații.

Fă astfel încât învățarea să devină plăcere deoarece învățarea continuă va fi o competență vitala pe viitor.

Încearcă să gasești utilitate practică la tot ce înveți.

Bazează-te mai mult pe raționament decât pe acumularea de informații.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa scoala@start-up.ro și noi îl vom publica pe site