La o săptămână de la lansarea globală în Europa, Motorola anunță disponibilitatea locală a noului dispozitiv moto g100, care poate fi cumpărat din magazinele Altex sau de pe website-ul Altex la un preț competitiv de 2.199,90 lei. Acesta este primul smartphone din gama moto g care este echipat cu un procesor Qualcomm® Snapdragon seria 8.

Motorola s-a folosit de anii de experiență în proiectarea și producția dispozitivelor din clasa medie, pentru a dezvolta moto g100. Telefonul furnizează performanță de top, oferă o experiență de gaming incredibilă, un sistem de camere remarcabil și este compatibil cu noua platformă Motorola Ready For. Toate aceste specificații scot în evidență puterea telefonului, pe care jocurile preferate devin cu mult mai atractive. În plus, experiența apelurilor video este îmbunătățită, iar navigarea și accesarea aplicațiilor este mult mai rapidă.

Prin lansarea moto g100, Motorola sărbătorește 10 generații ale familiei moto g, gama de telefoane care a schimbat industria dispozitivelor mobile, dar și așteptările și relația consumatorilor cu tehnologia. Prin dezvoltarea gamei moto g, Motorola și-a luat angajamentul de a pune pe primul loc utilizatorii și tot ceea ce contează pentru ei, făcând apel la inovație, performanțe excepționale și accesibilitate.

Cel mai rapid moto g din toate timpurile

moto g100 este unul dintre primele telefoane din lume care utilizează cel mai recent lansat procesor Snapdragon ™ 870 5G, ce oferă conectivitate 5G și standard Wi-Fi 6, fiind aliniat cu cele mai mari viteze de conexiune posibile pentru a obține cea mai înaltă performanță de pe un telefon din gama moto g. Streaming-ul și descărcarea datelor se realizează ușor, fără întârziere, cu o reacție instantanee a camerei, cu o pornire ultra-rapidă a aplicațiilor și multi-tasking fără efort. moto g100 este echipat cu o baterie de 5000 mAh care permite utilizatorilor să se folosească la maximum de caracteristicile impresionante ale telefonului, beneficiind de peste 40 de ore de autonomie în utilizare4. De asemenea, moto g100 vine cu 8 GB memorie și 128 GB spațiu de stocare și se poate adăuga până la 1TB cu un card microSD3, pentru a salva fotografii, filme, melodii, aplicații și jocuri.

Preț și disponibilitate

moto g100 este disponibil începând de azi în România, în magazinele Altex și pe website-ul Altex, la prețul recomandat de 2.199,90 lei.

Vezi review-ul nostru pentru moto g100 aici.