Ce știam până la interviu despre Mugshot era că au o cafea bună, prăjită de Origo, că e localul unde rulează Seinfeld pe un televizor vechi, că auzi fragmente din spectacole de stand-up la baia roz și că e un spațiu care împarte clădirea cu DJSuperstore, motiv pentru care aici găsești o bibliotecă plină de vinyluri și pickup-uri.

Ca să înțelegem însă ce a făcut Mugshot diferit de sutele de cafenele de specialitate din oraș, am stat de vorbă cu unul dintre cei 3 fondatori, Omid Ghannadi, arhitect, inițiatorul proiectului Inside Academy, moderator de podcast de design și ambasador pentru cauze nobile.

Omid este partea creativă a acestei afaceri, care și-a pus experiența și cunoștințele de arhitect în amenajarea spațiului. Alături de el sunt doi prieteni, Alex Niculescu, prieten din copilărie, și Cristi Burlacu, amândoi cu rădăcini în mediul de business.

Dintre ei, Cristi avea și experiența de barista, fiind manager la Trofic, o altă cafenea de specialitate din oraș, și el fiind și specialistul în cafea. Și el și Alex erau pasionați de cafea bună, de la ei a și pornit ideea acestui proiect, iar Omid știa clar că la el aveau de gând să apeleze pentru design-ul acestei cafenele. Așa că nu a vrut să rateze ocazia și s-a aruncat cu ei în barcă,să devină doar parte din poveste, nu doar arhitectul care va semna proiectul.

Cafeneaua care a fost doar un gând timp de 4 ani

Într-o primă fază, cafeneaua a fost doar un gând, apoi a avut un branding și apoi a trecut prin filtrul perfecționismului celor trei, ceea ce a omorât foarte multe alte ocazii de a și deschide cu adevărat ceva. Acum 6 ani, au văzut diverse spații, au luat și-un container și Mugshot tot prindea multe forme, dar pe hârtie.

Momentul în care Mugshot a prins un contur mai concret a fost cel în care Omid a primit o invitație de a amenaja spațiul din strada Aurel Vlaicu nr. 20, dar pentru alt business, și anume DJ Superstore.

Văzând acest loc, care fusese pe rând bordel, hotel, clinică stomatologică, spațiu de cowork, văzând următoarea destinație a spațiului, a simțit că e locul potrivit pentru a se alinia tuturor direcțiilor perfecționiste ale celor trei.

”Un publicitar mi-a spus că în casa asta se făceau pictorialele pentru Penthouse, are o super personalitate. Era casa aia urâtă din cartier, pe străzile unde sunt cele mai frumoase case din oraș, ceea ce era o anomalie. Cartierul are mare potențial, dar dacă nu trăiești aici, nu simți vibe-ul și poezia din Dumbrava Roșie și Aurel Vlaicu, cartierul arhitecților, al regizorilor și ai altora ca ei.”

Omid știa zona și a reușit să-i convingă și pe cei doi asociați că e un loc bun pentru o cafenea, chiar dacă nu are vad. Simțea că zona are nevoie de un loc unde oamenii să-și bea cafeaua. Astfel, în ianuarie 2022 au avut lansarea oficială a Mugshot.

”Ne-am băgat în ceva din care nu mai puteam să ieșim. Perfectionismul excesiv are nevoie de această etapă, în care să te arunci în ceva din care nu mai poți da înapoi. Așa că am început șantierul, un proiect greu de controlat.”

Un proiect care a vrut să reziste

Cei trei asociați nu au renunțat la activitățile lor anterioare, astfel că timpul și resursele erau limitate. Iar asta contribuia la responsabilitatea de a lansa un business în care ești deschis zi de zi, unde nu poți să spui că ai închis și-ai plecat că ai nevoie de-o vacanță.

Dar au știut că pe orice pun ei mâna devine aur, că va fi un proiect de succes, fără să știe să definească neapărat ce înseamnă succesul.

Odată cu deschiderea, au început și complimentele din partea clienților. Omid însă știa defectele cafenelei, știa că multe lucruri s-au făcut din mers și nu reușea să vadă încă rezultatul muncii la adevărata valoare.

Apoi a început să simtă energia spațiului prin oamenii care veneau aici. Iar asta este o componentă care stă la baza succesului Mugshot, comunitatea pe care a reușit s-o creeze în centrul orașului.

”E un proiect care a vrut să reziste. Era greu de zis cum va fi un spațiu care e cafenea de specialitate, bar de cocktailuri și magazin cu accesorii de muzică. Astăzi în România ai nevoie să îndeplinești pachetul complet: băuturi de calitate, design frumos și atmosferă primitoare.”

O altă componentă care stă la baza succesului Mugshot este și independența și autonomia echipei de la bar. Barista și barmanii Mugshot sunt cei care au organizat petrecerile de la cafenea. Ei au vrut, au primit acordul fondatorilor și ei s-au ocupat cap-coadă de tot ce a însemnat partea de evenimente prin care s-a solidificat comunitatea Mugshot.

Astfel, au reușit să creeze o cafenea care funcționa ca un organism viu în inima cartierului, să fie un local diferit iar locuitorii din zonă să-l resimtă la fel.

Mai mult, recent au fost aleși ca un centru pentru un eveniment denumit ”Cafeaua se bea între vecini”, organizat de ONG-ul Între Vecini, o ocazie în care oamenii s-au adunat să se cunoască și să discute ce pot face mai bine în comunitate.

”Un client vine, nu are unde să stea, pleacă. Un om din comunitate vine, nu are unde să stea, își face loc, se cațără pe mobilă, pentru că se simte ca acasă. Și asta vedem și noi la Mugshot”.

Mugshot a și ieșit de pe strada lor, ca să arate că sunt mai mult decât o cafenea pe Aurel Vlaicu 20 și să arate că pot face o treabă bună unde merg și să experimenteze. Astfel, au făcut o construcție monstru la Summer Well, ”părea că montează o nouă scenă”, loc de unde au vândut cafea și limonadă și din interiorul festivalului. Și nu e singurul la care au participat, iar pe oriunde au mers au știut că ”vor să fie cei care fac ceva neașteptat”.

”Vrem să deschidem și alte Mugshot-uri, dar ne confruntăm cu aceeași perfecțiune, astfel că trebuie să fie o locație care să fie cel puțin la fel de specială ca cea de aici. Vrem să păstrăm rațiunea și identitatea de brand.”

Omid ne-a spus că Mugshot a fost profitabil de când au deschis, își acoperă cheltuielile încă din prima lună de activitate și rămâne pe plus.

Aici vorbim de o altă percepție a profitabilității, pentru că nu au un document al investiției, nu au o dimensiune clară a costurilor alocate pentru lansarea acestui proiect, mai ales că fiecare a contribuit cu talentul lui și cu munca lui. Și nici nu au gândit această afacere pe model clasic: plan de afaceri, investiții și amortizarea acesteia.

Fiind un efort între prieteni, de la branding, la decor, la pregătirea echipei, din resursele existente și fiecare cu ce-a putut, Omid consideră că au venit pentru a construi ceva, fără să se aștepte că trebuie să scoată cât au băgat. Dar e clar că dacă se apucă de următorul Mugshot trebuie să facă și partea aceasta de pregătire financiară.

Dar, așa cum ne-a zis Omid, ”sunt multe alte lucruri, dar nu antreprenor în HoReCa. Eu rămân cu partea de estetică, comunicare, socializare. Am făcut și eu cursul de barista, dar nu s-a legat”. Mugshot este astfel cafeneaua fără antreprenori din HoReCa, dar locul unde vecinii aleg să-și bea cafeaua și spațiul care a câștigat popularitate în cei doi ani de viață.


Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.