Se lucrează de acasă sau de la cafenea
Când nu lucrează de la sediul firmei, aproape jumătate dintre respondenții români intervievați lucrează de acasă, și aproximativ 20% preferă cafenele și opțiunile de tip business lounge.
Managerii intervievați (90%) sunt de părere că angajații care lucrează în regim remote pot aduce economii semnficative pentru firmă și că utilizarea unor birouri flexibile ar scădea cu până la 10% cheltuielile anuale de management al spațiilor (81%) - administrare, echipare și decorare, costuri de mentenanță - și cheltuielie cu spațiul neutilizat (40%).
Disponibilitate mică pentru spații de lucru flexibile
Oamenii de afaceri din România au o disponibilitate scăzută (28%), față de media globală (41%) de a avea capitalul blocat în contracte pe termen lung legate de proprietăți și tehnologie. Peste 60% dintre respondenți au recunoscut că iau în considerare renunțarea la spațiul actual în favoarea unei soluții de sediu flexibil, bazată pe abonament, pentru a redirecționa mai mult capital către inițiative de creștere a afacerii.
Managerii români sunt de părere că un mediu de lucru flexibil, din perspectiva alegerii orei și a locației, îi ajută pe angajați să fie mai productivi (peste 80%), mai satisfăcuți la locul de muncă și să aibe întâlniri mai eficiente (peste 70%), și totodată le permite acestora să lucreze mai aproape de casă (peste 50%).
Ce e un spațiu de lucru productiv?
Caracteristicile unui spațiu de lucru ‘productiv’, în opinia respondenților din România, sunt date de un design inspirațional pentru colegi și clienți (72%), de internetul de mare viteză (57%), de un număr generos de săli de întâlnire (40%) și de acces la căile de transport (34%).
Obstacolele percepute ca relevante atunci când companiile se extind în noi locații sunt legate de raportul calitate-preț (78%), costul cu infrastructura IT și servicii (67%) și resursele necesare pentru dotarea și amenajarea noului spațiu (57%).
La întrebarea ‘ce le-ar determina pe companiile din industria în care activezi să utilzeze locații remote’, optimizarea costurilor a fost răspunsul a peste 90% dintre respondenți, urmat de creșterea productivității, un mai bun work-life balance pentru angajați și reducerea timpului pierdut în trafic de aceștia. Totodată peste 80% dintre antreprenori au menționat posibilitatea de scale-up și scale-down a afacerii, fără investiții pe termen lung în sediu.
Acestea sunt datele studiului realizat de IWG, grupul din care fac parte SPACES și Regus. La studiu au participat 200 de respondenți din România, deopotrivă angajatori și angajați.