Compania va beneficia de avantajele tehnologiei low-code și, implicit, de accelerarea procesului de dezvoltare a aplicațiilor și serviciilor digitale la care lucrează. Plant an App va asigura suportul tehnic pentru livrarea proiectelor la cele mai înalte standarde.
Neurony Solutions este o companie specializată în dezvoltarea soluțiilor software complexe pentru eficientizarea proceselor de business. A fost fondată în 2003 și încă din 2005 a început demersurile extinderii către piețe externe. În ultimii ani, compania a contribuit la crearea unor produse precum ialoc, YArooms, SmartRent sau Jobful.
Fondatorul Neurony Solutions este Emil Muthu, care a pornit și platforma online ialoc.ro prin intermediul căreia clienții pot face rezervări online la restaurantele preferate. Este disponibilă, în prezent, în peste 12 orașe din România.
”Noi ne concentrăm acum pe consolidarea și extinderea rețelei de parteneri, atât local, cât și internațional, și ne bucurăm de parteneriatul cu Neurony Solutions. Emil este unul dintre oamenii care au văzut potențial în digitalizare încă dinainte ca acest subiect să fie în atenția publică. Este, totodată, un partener care a realizat importanța și impactul pe care îl poate avea tehnologia low-code în dezvoltarea software”, a declarat Bogdan Liţescu, CEO, Plant an App.
”Astăzi, necesitățile din layerele de business în privința digitalizării se lovesc de limitări legate de accesul la resurse umane înalt calificate, costuri prohibitive de dezvoltare, termene de implementare lungi și, nu în ultimul rând, riscuri asociate mari. Nivelul de maturitate la care tehnologiile low-code au ajuns astăzi le permite să devină disruptori ai status-quo-ului. Cred că Plant an App va deveni unul din jucătorii importanți pe harta tehnologiilor low-code în următorii trei ani", a declarat Emil Muthu, fondator Neurony Solutions.
Primul proiect al colaborării Plant an App cu Neurony Solutions vizează zona de health. Acesta va reprezenta o platformă în care pacienții pot comunica direct cu doctorii și va fi primul de acest tip lansat în Australia. Ultimul an a arătat o nevoie acută de soluții prin care pacienții pot ține mai ușor legătura cu personalul medical și să abordeze, dar și să obțină răspunsuri la probleme care pot fi obținute de la distanță.
În acest proiect Plant an App pune la dispoziție resursele și avantajele tehnologiei low-code prin care dezvoltarea software este eficientizată și accelerată. Tehnologia pe care o propune se adresează atât liderilor de transformare digitală din sectorul privat, cât și celor din sectorul public.
Plant an App se adresează atât oamenilor tehnici, programatorilor, arhitecților de sisteme, cât și product managerilor și nu numai. Compania asigură deja soluții de transformare digitală pentru companii și organizații globale, cum ar fi Marina Statelor Unite ale Americii, Guvernul Bermuda, Vel Health sau Equifax.