Dar lumea vinului este una vie, care se schimbă și care evoluează permanent: ”în mod cert un portofoliu complet de vinuri roșii, albe și rose asigură o resursă deplină pentru a aborda toate oportunitățile de consum, fiind și o măsură a valorii și potențialului brand-ului de producător”, susține Costin Ghiță, Director Comercial Domaine VINARTE.

Ca și în cazul altor crame de pe la noi, începuturile se pierd prin anii ‘90, perioadă în care, nou înființata pe atunci, companie româno-italo-franceză, exploata vii în 3 zone ale României: Crama Vila Zorilor – Comuna Verneşti, sat Zoreşti, Jud. Buzău, Crama Bolovanu – Com. Dobroteasa, jud. Olt și Crama Stârmina – com. Rogova, jud. Mehedinţi.

Alegerea podgoriilor nu a fost întâmplătoare pentru că fiecare dintre acestea beneficiază de un terroir unic potrivit pentru anumite tipologii de vinuri.

Timpurile se schimbă, la fel vinurile și la fel și consumatorii. În 2016 patrimoniul Vinarte este preluat de compania nou înfiintată Domaine Vinarte, sub proprietatea omului de afaceri Tim Brockmann cunoscut specialist financiar în Europa.

Iată cum definește Tom industria: ”Business-ul cu vin este unul complet, aducând împreună oamenii cu produsul final. Dar este și o afacere pe termen lung, unde poți avea rezultate bune doar cu multă răbdare și pricepere, bazându-se pe relațiile interumane, unde amprenta oamenilor implicați este foarte importantă. Este o afacere de construit, unde ai nevoie de timp și dedicare. Sunt colecționar de vinuri și-mi place vinul. Acesta ține oamenii împreună iar ca om de afaceri găsesc business-ul în vin ca pe o oportunitate. Nu găsești în multe afaceri asta”.

După 20 de ani de VINARTE din patrimoniul companiei se desprinde Crama Vila Zorilor împreuna cu brandul de vinuri roșii Matei, care este achiziționat de Via Viticola Sarica Niculițel în 2018. Compania alege să păstreze cele 2 podgorii din Olt și Mehedinți: Sâmburești (Castel Bolovanu) și Stârmina.

La Sâmbureşti, Vinarte deţine un domeniu cu o suprafaţă totală de 40 de hectare. Regiunea viticolă unde se află podgoria Castel Bolovanu este una din cele mai vechi şi mai frumoase din România, iar descoperirile arheologice recente ne determină să credem că istoria ei se întinde pe cel puțin 2000 de ani. Microclimatul ideal de aici garantează un echilibru excelent între nivelul zahărului, aciditate, iar personalitatea vinului obținut este inconfundabilă.

Compoziţia minerală este tipică pentru soluri aluviale, oferind vinurilor un caracter deosebit. Expunerea spre sud-vest a teraselor, coborând spre râul Olt, se comportă ca un regulator termic natural, permițând dezvoltarea liniştită a ciclurilor de vegetaţie ale strugurilor, în special pentru soiurile Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc. Cu aproape 20 de ani în urmă, aici a început povestea vinurilor din gama Soare! Cabernet Sauvingnon-unul din această gamă este și acum unul dintre cele mai cunoscute din țara noastră.

La Stârmina, Turnu Severin, în județul Mehedinţi, Vinarte deţine o podgorie de 170 de hectare. Așezată în regiunea de sud-vest a ţării, în apropierea Dunării, cu un climat de influenţă mediteraneană, această podgorie a produs întotdeauna vinuri remarcabile. Vița de vie întinsă până în apropierea Dunării se bucură de temperaturi ideale pe tot parcursul anului. Generozitatea soarelui și vântul adus de pe albia fluviului ajută strugurii să ajungă la maturizarea completă, element sesizabil în culoarea, aroma și gustul vinurilor. Aici a început povestea Nedeea, Prince Mircea sau Cuvee dExcellence.

Pe lângă frumusețea locurilor, poziția viilor, zilele cu soare, o importanță aparte și o intervenție specială o are și omul, iar aici, Iustin Urucu vinificatorul Domaine Vinarte este cel care cu măiestrie și perseverență reușește să mențină sau să îmbunătățească calitatea vinurilor produse în cele două podgorii.

În ultimii ani filozofia cramei s-a schimbat, în sensul în care în portofoliul de vinuri au apărut vinurile rose și numărul celor albe a crescut, însă păstrându-se promisiunile de consistentă și calitate ale vinurilor produse aici. De altfel, stă mărturie recent lansata gamă AVENUE, cu Roza de Sâmburești (Cabernet Sauvignon vinificat roze!), Albul de Stârmina, 100% Sauvignon Blanc și Negru de Drăgășani.

Așa că astăzi vă propun să vă lăsați purtați în universul vinurilor Domaine Vinarte cu un pahar de Avenue Negru de Drăgășani. Soiul este unul obținut în anii ‘90 la stațiunea de cercetare din Drăgășani. Putem spune despre acest strugure ca este unul cu dublă personalitate, are nenumărate calități ce-l fac potrivit pentru a fi vinificat ca vin tânăr de consum rapid, dar și ca vin complex cu potențial mare de maturare.

Avenue este un Negru de Drăgășani din 2020 (da este corect anul) ce ne propune să ne lăsăm desfătați de aromele de vișine și mure proaspete, nu a fost maturat deloc în butoaie de stejar. Este un vin cu iz rustic, plăcut, ce după părerea mea face o figura buna când este răcit până la 10-12 grade. În putem considera un vin roșu de vară, de băut la terasă. Un vin ce reflectă strugurele în toată frumusețea lui, tinerețea și starea de bine.

Avenue Negru de Drăgășani se potrivește de minune cu un platou de brânzeturi tinere, dar este și genul de vin pe care să-l bei fără a-l acompania cu mâncare.

Vinul este de găsit pe www.desprevin.ro în pachetul Ca Pe Bulevard, selecție de 3 vinuri gândită special pentru a vă aduce prospețimea vinurilor de 2020.

Noi rămânem aici, vă așteptăm și săptămâna viitoare la povești despre crame si vinuri. Bucurați-vă de vinuri bune!