„Știm cât este de important pentru un business să primească sprijin atunci când are cea mai mare nevoie și suntem foarte atenți la tendințele și nevoile de pe piață. Cercetările realizate de experții DPD ne-au arătat că există oportunități de business insuficient exploatate pe câteva piețe aflate în vecinătatea României. Așa că ne-am gândit că ar fi foarte util dacă am oferi condiții speciale de livrare celor care doresc să își extindă business-urile în regiune”, a declarat Elena Andrei, CCO DPD România.

Tarifele din oferta DPD România acoperă piețele regionale din Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Mai precis, livrarea unui colet de 1 kg în Polonia costă doar 17 lei, respectiv 28 de lei în Slovacia și 19,82 lei în Bulgaria și Ungaria. Pentru livrarea coletelor de cel mult 3 kg, tariful este de 20 de lei pentru Polonia, 32 de lei în Slovacia, 28,5 de lei în Grecia, respectiv 21,05 de lei în Bulgaria și Ungaria. La aceste tarife se adaugă TVA.

„DPD România este lider regional în livrările internaționale, ceea ce implică o responsabilitate foarte mare față de toți clienții pe care îi avem și ne determină să investim constant pentru a ne îmbunătăți serviciile și a propune mereu cele mai avantajoase oferte”, a mai declarat Elena Andrei, care mai spune că studiile realizate de DPD la nivelul fiecărei piețe europene oferă informații foarte valoroase pentru cei care doresc să își extindă business-ul în străinătate.

Astfel, cele mai căutate produse de către e-Shopperii din Polonia sunt Încălțămintea, produsele Beauty & Health Care, respectiv cele din categoria Fashion. Aceleași categorii de produse se află și în topul preferințelor din Slovacia, unde diferă ordinea preferințelor: Fashion, Beauty & Health Care și Încălțăminte.

O altă informație interesantă: ungurii returnează doar 8% din achizițiile online, slovacii 11%, iar polonezii 13%. Spre comparație, e-Shopperii românii returnează 19%, media europeană fiind de 12%. În același timp, slovacii folosesc smartphone-ul pentru a face cumpărături electronice mai mult decât polonezii sau decât ungurii, dar utilizarea smartphone-ului în aceste piețe este mai răspândită decât media europeană.

Compania de curierat DPD România face parte din DPDgroup, lider pe piața de curierat rutier din Europa. Activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier, compania de curierat DPD România are peste 2000 de angajați (inclusiv francizele) și aproape 20 de milioane de colete livrate.