Monitor Backlinks a fost înființat în 2012 de Răzvan Gîrmacea. Proiectul a fost dezvoltat fără finanțare exterioară, iar în 2013 a primit 50.000 de euro investiție de la SOS Ventures. Potrivit unui articol scris de Mircea Goia, fondatorul grupului Romanian Startups, la momentul respectiv Gîrmacea l-a întâlnit pe Bill Liao de la SOS Ventures când participa la Startup Spotlight, organizată în cadrul How to Web.

Potrivit informațiilor start-up.ro, investiția de 50.000 de euro a venit pentru 10% din companie, celălalt unic acționar fiind Răzvan Gîrmacea. Exitul către Enux, fondat de Alan Park (companie care se ocupă de dezvoltarea unor startup-uri online, de exemplu FluentU sau CoSpot), a fost, conform informațiilor obținute de start-up.ro, peste evaluarea inițială de după investiția din 2013.

"Am început discuțiile acum trei luni, au fost mai mulți cumpărători interesați. M-am plictisit de Monitor Backlinks, era tot procesul automatizat, de un an nu mai aveam ce face cu el. Voiam ceva nou. Mergea bine, creștea, era profitabil, fără să necesite muncă. Ca orice în IT, ar fi picat dacă îl abandonam, așa că l-am vândut", a spus Răzvan Gîrmacea pentru start-up.ro.

"Mă plictiseam destul de mult, nu mai simțeam că vreau să trag tare. E înfricoșător și bine, în același timp, să o iei de la început. Vezi câți de mulți eșuează. Probabil și eu o voi face cu 1-2 proiecte, dar voi trage tare să-mi cresc șansele de reușită", a spus Gîrmacea.

Planurile de după Monitor Backlinks

Un amănunt interesant e modul în care s-a dezvoltat Monitor Backlinks, cu ajutorul unei echipe de la distanță. Răzvan era în Iași, are doi colegi la București, un coleg din Rusia, altul din Bulgaria, Ucraina, Filipine sau Indonezia.

De asemenea, povestește Răzvan, a obținut investiția de la SOS Ventures, după întâlnirea de la Startup Spotlight, dar apoi a vorbit 15 minute pe Skype cu un investitor, s-a întâlnit cu investitorul la șase luni după investiție, în Austria, la o cafea. În plus, Monitor Backlinks și-a făcut firmă în Irlanda tot remote, fără să calce Răzvan prin Irlanda vreodată.

Răzvan Gîrmacea nu e la primul exit și nici la prima companie. El este un antreprenor în serie și ne-a spus că Monitor Backlinks a fost al 35-lea proiect personal, înainte având edukid.ro, pe care l-a vândut înainte de a se apuca de Monitor Backlinks.

"Faptul că rămân fără job și fără venituri e un alt motivator foarte bun să trag tare la noul startup", spune Gîrmacea. El a început acum proiectul Competitive Business. Startup-ul oferă o platformă prin care afacerile pot monitoriza activitățile concurenți, de la schimbările pe care le fac pe site, email-uri, postări de pe social media sau pe anumite cuvinte cheie specifice.

De asemenea, Răzvan mai are și un alt startup, Cross Promo, care a fost la How to Web anul trecut. E o unealtă de promovare pe platforme multiple.