Dorin Boerescu a început antreprenoriatul în 1996, cu agenția de publicitate Speed Promotion. A avut o cifră de afaceri de 50.000 de dolari. În 2007 a ajuns la un milion de dolari cifră de afaceri. 2Performant (fostul 2Parale) a început în 2010 cu o cifră de afaceri de 100.000 de dolari. În 2016 au ajuns la 2,4 milioane de dolari, iar anul acesta ținește la o cifră de peste 3 milioane.

Iată șapte pași prezentați de Dorin Boerescu la Startup Your Life. Dacă ești interesat de ediția următoare, te poți înscrie pentru a afla primele detalii aici.

1. Adresează o piață mare sau în creștere foarte rapidă, chiar dacă nu ai ce oferi foarte mult. "Dacă ai o piață unde există o cerere, chiar latentă, ai timp să greșești și să înveți", a spus Dorin Boerescu.

2. Chiar dacă mulți îți spun să faci mult marketing la început, Dorin Boerescu spune că inițial trebuie să ai un focus pe clienți, pe echipa ta și creșterea ei, pe parteneri și pe vânzări.

3. Trebuie să aduci oameni buni și să ai criterii bine stabilite pentru a-i alege. E important să ai un test în anunțul de angajare pentru a tria. "Oamenii vin lângă tine pentru viziune, creștere personală, impact, nu pentru bani", crede Boerescu.

4. Dacă identifici probleme, trebuie să te gândești și la soluții. Soluțiile care se repetă devin proceduri.

5. Trebuie să-ți respecți clienții. Dacă nu-ți place de clienții tăi, renunță.

6. Dacă pornești la drum fără să validezi ideea ta, mai bine nu porni. Dorin a povestit o experiență personală, întâmplată de curând.

"Dorin, o să fac o aplicație. Un Uber pentru coletărie. Am nevoie de 100.000 de dolari. De ce? Păi să angajez oameni, programatori".

"Păi, ai specificații? Ai experiență în domeniul ăsta?"

"Nu, dar am ideea asta și trebuie să o fac rapid ca să nu mi-o fure"

Nu încerca să strângi bani pentru ideea ta, nu vei reuși.

7. Până la 10.000 de euro înseamnă că ai noroc. Dincolo de această sumă, e magie. Iar de la 100.000 spre un milion, deja e vorba de competență și de risc. Dacă vrei să treci de un milion, trebuie să ai o echipă bună.

Partenerii Startup Your Life

În tabăra Startup Your Life, organizată de start-up.ro, ni s-au alăturat și parteneri care vor să susțină tinerii antreprenori pe drumul lor. Orangeeste partenerul principal al evenimentului, iar FAN Courier, așa cum o face de multe ori, este un partener al antreprenoriatului românesc.

Quickmobile.ro oferă premiile pentru cea mai bună sesiune de pitching și baterii externe pentru fiecare participant, ca să alimenteze conversațiile de business la telefon. Fitbit oferă un Fitbit Blaze pentru cele mai bune întrebări în cadrul sesiunii de Speed Dating, unde vei avea ocazia să stai one on one cu trainerii. Microsoft oferă vouchere de Azure în valoare de 100 de dolari, iar Sloop și Ciuc te alimentează cu energie și voie bună pe perioada evenimentului. IdeaPlaza și Lexivo ne ajută să ieșim în evidență, iar Mercedes ne duce în siguranță până în Poiană.