Datorită nenumăratelor îmbunătățiri aduse de noul model, laptop-ul ultra-subțire Blade 17 rămâne una dintre cele mai bune opțiuni de a înlocui un desktop atât pentru gameri, cât și pentru creatorii de conținut.

Prin încorporarea procesorului i9-11900H, care dispune de opt nuclee și 16 fire de execuție, Blade 17 atinge un nou nivel de performanță, care acum ceva timp era de neimaginat chiar și pentru un Razer Blade cu tehnologie Intel. Frecvența procesorului poate atinge un maxim de 4.90GHz, ceea ce duce la creșteri de performanță drastice atât în jocuri, cât și în aplicațiile de tip multi-thread. Prin combinarea cu GPU-ul de laptop NVIDIA GeForce RTX 3080 și opțiuni de ecran care includ chiar și un touchscreen cu rezoluție 4K, Razer a dezvoltat unul dintre cele mai puternice laptopuri de gaming cu diagonala de 17 țoli de pe piață.

"Încorporarea procesorului Intel® Core™ i9-11900H reprezintă un moment de evoluție important pentru gama Razer Blade, unul care anunță viteze incredibile și caracteristici de top," a declarat Serhan Ceran, Director al diviziei Enthusiast Laptops în cadrul Intel. "Cel mai nou CPU mobil destinat categoriei de pasionați, combinat cu excepționala calitate oferită de Blade 17, asigură o experiență de utilizare care va impresiona atât la capitolul performanță, cât și la cel de consum de energie."

Noul Blade 17 dispune de un înveliș rezistent la amprente, care reduce gradul de uzură a carcasei în condiții de utilizarea zilnică. Pe lângă a 11-a generație de procesoare Intel, noul Blade oferă și alte upgrade-uri precum stocarea și memoria mai rapide, sau conectivitatea Thunderbolt 4.

“De mai mulți ani, Blade 17 reprezintă un punct de referință pe piața laptop-urilor de gaming premium, iar pentru noi este important să oferim în continuare performanță de top la un nivel de calitate impecabil, un lucru cu care fanii s-au obișnuit deja,” a declarat Brad Wildes, Senior Vice President și General Manager al diviziei de Systems în cadrul Razer. “Prin intergrarea continuă de îmbunătățiri și încorporarea celor mai noi și mai avansate componente hardware, gama de produse Blade își menține avantajul față de competiție. Razer Blade a fost dintotdeauna sinonim cu idealurile de performanță și stil, un atribut pe care intenționăm să-l păstrăm.”

Evoluție consistentă

Noul Blade 17 dispune de un webcam Full HD 1080p îmbunătățit, oferind o claritate sporită a imaginii. Mai mult decât atât, a fost dublat numărul de microfoane dedicate de la două la patru, transformând call-urile video într-o adevărată plăcere. Cele patru difuzoare încorporate direcționate către utilizator oferă o experiență captivantă pentru orice tip de joc. Sistemul deosebit de popular de răcire bazat pe camere cu vapori a fost și el îmbunătățit alături de touchpad, care acum împiedică mișcarea accidentală a cursorului de pe ecran în timp ce utilizatorii tastează. Sistemul de răcire îmbunătățit consolidează reputația Blade 17 de înlocuitor pentru sistemele de tip desktop.

Lista de caracteristici ale Blade 17 este completată de iluminarea individuală Razer Chroma RGB pentru fiecare tastă, sunetul dinamic THX® Spatial Audio care oferă un plus de realism jocurilor și filmelor, dar și de o abundență de porturi care contribuie la eliminarea dongle-urilor inutile, printre care și un cititor de carduri SD și un port USB-C ce poate fi folosit la încărcarea diferitelor dispozitive.

Blade 15 Base disponibil cu Intel 11th Gen în mod exclusiv pe Razer Store

Pe lângă Blade 17, noul model Blade 15 Base se întoarce în lumina reflectoarelor echipat cu procesoarele 11th Gen Intel® Core™ i7-11800H, fiind disponibil la precomandă în mod exclusiv pe Razer.com la prețuri pornind de la 1.899,99 Euro. Blade 15 Base va dispune și de performanțe grafice de invidiat datorită GPU-ului de laptop NVIDIA GeForce RTX 3070. Și noul Blade 15 Base beneficiază de avantajele oferite de cea mai nouă generație de procesoare Intel, rămânând cel mai accesibil model din gama Blade. Modelul este echipat cu două sloturi de expansiune de SSD PCIe 4.0 pentru a putea extinde capacitatea de stocare, dar și cu memorie mai rapidă și conectivitate Thunderbolt 4.

Razer Blade Base 15 dispune de asemenea de THX Spatial Audio, care oferă o experiență audio captivantă de 360 de grade, indiferent dacă e vorba de gaming, vizionarea de filme sau ascultarea de muzică.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Noul Blade 17 pornește de 2.599,99 Euro și este disponibil la precomandă pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri de retail.

Razer Blade Base 15 pornește de la 1.899,99 Euro și este disponibil la precomandă în mod exclsuiv pe Razer.com și în magazinele RazerStore.