De data aceasta, Papa își dorește ca recunoașterea facială, inteligența artificială și ale tehnologii actuale să urmeze o doctrină etică și să fie ghidate de principii morale. Nimic greșit și nou aici, țintând cont că etica în cazul inteligenței artificiale este abordată și de cercetătorii din domeniu.
Rome Call for AI Ethics, așa cum este denumit documentul dat publicității de către Vatican vorbește despre faptul că tool-urile cu inteligență artificială ar trebui construite cu ”focus pe binele pe care îl vor aduce umanității și mediului, nu pe tehnologie” și că ar fi bine să ia în considerare ”nevoile celor vulnerabili”.
Printre principiile de etică menționate în document se numără transparența (toate sistemele AI trebuie să fie explicate), incluziunea (toate ființele umane trebuie să aibă pârgii pentru a se exprima și dezvolta), resposabilitatea (cei care dezvoltă sisteme AI trebuie să o facă cu un puternic simț de răspundere), imparțialitatea, securitate, dreptul la intimitate.
”Aceste principii sunt elemente fundamentale ale sistemelor inovatoare care fac bine”, se precizează în document.
Sursa foto: Vatican Media