Anul trecut, recruiterii au căutat oameni potriviți pentru joburi din domenii precum IT, BPO (Business Process Outsourcing), producție sau retail. Din datele Smartree, una dintre cele mai importante companii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, trendul recrutărilor pe aceste segmente se va pastra și anul acesta.
“Anul trecut, domenii precum IT, BPO, producție şi retail au condus în topul industriilor care au oferit cele mai multe locuri de muncă. De asemenea, automotive, logistică și medical sunt alte segmente unde candidații nu au fost nevoiți să caute prea mult un job”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
Pe de altă parte, însă, 2016 nu a fost la fel de bun pentru domenii precum agricultură, istorie sau geografie, pe aceste segmente fiind o adevărată provocare pentru candidați să găsească un job.
Cele mai mari salarii: IT și automotive
În ceea ce privește cele mai bine plătite poziții, în funcție de industrie, în 2016, domeniul software a rămas pe locul întâi în top, însă nu departe de automotive unde, pentru funcții specializate, precum ingineria mecanică, sunt oferite salarii foarte atractive.
Anul trecut, domenii precum IT, BPO, producție şi retail au condus în topul industriilor care au oferit cele mai multe locuri de muncă. De asemenea, automotive, logistică și medical sunt alte segmente unde candidații nu au fost nevoiți să caute prea mult un job
“Pe lângă remunerația oferită, companiile au lărgit gama de beneficii, incluzând o varietate de alte noi facilități care pot motiva oamenii.Drept urmare, pe lista de noi beneficii se află de la clasica asigurare medicală, abonamente la sălile de sport, până la săli de relaxare la birou, grădinițe pentru copiii angajaților, programul flexibil, inclusiv posibilitatea de a lucra de acasă, abonamentele la biblioteci sau alte activități sociale”, a mai spus Raluca Peneș.
Aceasta a subliniat, de asemenea, că cele mai apreciate beneficii au devenit, astfel, cele care pot asigura un echilibru între viața profesională și cea personală.
Regiunile în care s-au făcut cele mai multe angajări
În topul orașelor cu cele mai multe angajări anul trecut se află, desigur, Bucureștiul și Vestul României, precum Cluj-Napoca sau Timișoara. La polul opus, zona de Est a țării înregistrează cea mai mică dezvoltare, din cauza faptului că este regiunea cel mai puțin industrializată. Totuși, aceasta s-a remarcat, în 2016, prin propunerea de proiecte de relocare, în special în vestul țării.
“Companiile au avut adevărate dificultăți în a găsi angajați, mai ales în producție, în zona de Vest a țării, așa că au optat pentru relocarea unor angajați aflați în județele din Estul sau Nord-Estul României”, a declarat reprezentanta Smartree.
Companiile nu au fost pregătite pentru dinamica din piața muncii
Dezvoltarea economiei și atragerea de noi investitori în țară sunt principalii factori care au dus la evoluția pieței de muncă. Numărul locurilor de muncă a crescut, comparativ cu alți ani, prin prisma companiilor multinaționale care au intrat în România, în special pentru tinerii absolvenți aflați la început de carieră.
“În 2016, piața forței de muncă s-a resimțit ca fiind una mult mai dinamică decât în 2015, atât din punct de vedere al angajatorilor, cât și al angajaților. Din păcate,însă, companiile nu au fost pregătite să prevadă, să asigure și să mențină necesarul de personal. Astfel, angajații din anumite industrii s-au văzut în situația de a primi oferte de la mai multe companii, în același timp”, a precizat Peneș.
Trendul de creștere al pieței muncii va fi prezent și în 2017. Multinaționalele care și-au făcut anunțată intrarea pe piața din România vor avea nevoie de foarte mult personal, se va recruta masiv
Totodată, din cauza deficitului și a fluctuației de personal, dar și pentru a reuși să asigure volume mari de angajați în intervale scurte de timp, departamentele de HR au fost nevoite să accelereze procesele de recrutare. În același timp, organizațiile au început să fie tot mai deschise și mai receptive la programele de retenție și de fidelizare ale angajaților interni.
2017, anul în care angajații dictează
În 2017, angajații vor avea tot mai mult posibilitatea de a-și alege angajatorii, și nu invers. Totodată, companiile trebuie să învețe să pună mai mult accent pe adaptabilitatea la cerințele acestora, prin implementarea unor diverse programe de motivare și de retenție.
“Trendul de creștere al pieței muncii va fi prezent și în 2017. Multinaționalele care și-au făcut anunțată intrarea pe piața din România vor avea nevoie de foarte mult personal, se va recruta masiv. Dacă ne-am raporta la deficitul din momentul de față, singura posibilitate de a asigura aceste volume este ofertarea unor pachete cât mai atractive și mai motivante pentru potențialii angajați”, a mai spus Raluca Peneș.
Smartree procesează 450.000 de angajați anual și are peste 150 de clienți, în majoritate companii multinaționale, dar și companii cu capital integral românesc.