În acest context, agenția de comunicare digitală OmniPerform a raportat în anul 2020 o creștere organică de 120% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu o cifră de afaceri de 8 milioane de lei (1,5 milioane euro).
“Dublarea veniturilor pe perioada pandemiei confirmă că viitorul este în personalizarea comunicării și campaniile trebuie să țină cont de ceea ce își doresc să vadă consumatorii, să nu mai fie abordate în format tradițional, în care este împins un mesaj generic către ei. De asemenea, digitalizarea trebuie să înceapă de la consumator către procesele interne și nu invers”, a declarat Adrian Enache, CEO al OmniPerform.
Aproape 30% din veniturile companiei au venit din proiecte cu clienți din Statele Unite ale Americii, ceea ce deschide oportunități de expansiune în multiple piețe de o mărime considerabil mai mare ca România. Creșterea cifrei de afaceri este explicată, astfel, prin adăugarea în portofoliu a unor clienți internaționali, dar și pe plan local, în industrii care au început proiecte de comunicare digitală.
În acest context, evaluarea companiei OmniPerform a depășit deja borna de 8 cifre, confirmată deja de interesul din perspectiva investițiilor și a parteneriatelor strategice primite ca propunere.
2020 a fost anul în care Inteligența Artificială (AI) a adus o componentă de predictibilitate în calitatea muncii echipelor din agenție și client în cadrul campaniilor de comunicare, potrivit OmniPerform. “Este o primă direcție pe care ne-am dorit să o implementăm și pe care o vom îmbunătăți continuu. Aduce o creștere impresionantă a rezultatelor și impactului campaniilor să afli în avans dacă merită sau nu să folosești materialele de comunicare pe care te pregătești să le lansezi într-o campanie națională, în loc să pierzi sute de mii de euro cu mesaje care nu atrag atenția consumatorilor”, spune Adrian Enache.
O a doua direcție prin care tehnologia AI contribuie la creșterea veniturilor companiilor este că oferă un avantaj competitiv prin personalizarea materialelor de comunicare și a platformelor de comunicare, astfel încât să apară o îmbunătățire drastică pentru fiecare audiență în parte.
“AI este tehnologia anului 2021. AI a devenit un buzzword deja, așa cum omnichannel și transformare digitală sunt folosite constant în fiecare întâlnire. Tehnologia poate aduce îmbunătățiri în orice industrie, cât timp este implementată strategic, în puncte cheie ale business-ului sau proceselor. Cred că cel mai mare impact pe care tehnologia AI îl poate avea este în zona medicală și există nenumărate startup-uri sau inițiative tehnologice în acest domeniu, să salveze nenumărate vieți prin utilizarea și implementarea corectă în sistemele medicale din întreaga lume pentru a identifica boli, pentru a preveni îmbolnăviri sau asista la operații de o complexitate ridicată”, spune Adrian Enache.
Astfel, importanța AI-ului crește cu cât poate fi ”antrenat” mai bine și devine obiectiv impactul acestuia.
Obiectivele utilizării tehnologiei AI ar putea fi să te ajute să iei deciziile corecte de business (prin integrarea unor modele de analiză de date), să confere o doză de predictibilitate pentru inițiativele noi, să optimizeze drastic operațiunile interne și, cel mai important, să îmbunătățească percepția consumatorului cu privire la brand și cum interacționează cu acesta.
Agenția de digital OmniPerfom a identificat în campaniile preluate și rulate integral o creștere de la 200% până la 790% în indicatorii urmăriți de directorii de marketing. Acest lucru a presupus utilizarea modelelor de AI, utilizarea produsului de adaptare a mesajelor de comunicare și dezvoltarea unor platforme de comunicare adaptive în funcție de preferințele consumatorilor.