OnePlus nu este străină parteneriatelor în vederea realizării unor ediții speciale. Probabil unii dintre voi știți de McLaren Edition sau de Cyberpunk 2077 edition. De data aceasta, OnePlus mizează pe nostalgie și creează o ediție specială Pac-Man.

Ce este special la acestă ediție este că OnePlus a mers mai departe și a introdus elemente de gamificare, adică pe măsură ce folosești telefonul primești conținut extra tematic Pac-Man.

Pentru început să facem un scurt unboxing. Imediat observăm că avem de-a face cu o cutie mai mare pe care scrie Pac-Man și OnePlus și vedem celebrul labirint. După ce desfacem acest ambalaj vedem și cutia în care se află telefonul. Acesta nu este foarte diferit de versiunea clasică de Nord 2 și putem vedea pe spatele telefonului puncte discrete argintii și pe celebrul Pac-Man sub ansamblul de camere. Acestea strălucesc în lumină, iar pe întuneric spatele telefonului se transformă într-un labirint. Tot în partea de sus vedem și însemnul OnePlus x Pac-Man.

OnePlus Nord 2 Pac-Man Edition

În cutie găsim și hârtiuțele de rigoare, un încărcător și cablu de încărcare. Inițial mi s-a părut ciudat că nu era inclusă și o husă, apoi am văzut că se poate desface și fundul cutiei, iar acolo se află carcasa semi-transparentă cu Pac-Man. Alt element distinctiv este butonul comutator din partea de sus de culoare albastră.

Este un design simpluț, minimalist, însă mi-aș fi dorit să văd și mai mult influența Pac-Man, poate un telefon galben sau poate o carcasă galbenă. Mi-ar fi plăcut să văd și un cablu de altă culoare, nu clasicul roșu. Totuși, influența Pac-Man continuă la interior.

Evident, primul lucru pe care-l putem vedea este wallpaperul cu Pac-Man Retro, apoi odată ce este telefonul deblocat se transformă într-unul modern 3D. De asemenea, animația pentru senzorul de amprentă este și ea tematică Pac-Man. Apoi observăm iconițele retro OnePlus și schema de culoare albastru-galben. Nu în ultimul rând, Nord 2 Pac-Man Edition are și sunete specifice pentru apeluri și notificări. La nivel de cameră există un filtru inclus și astfel apar glitch-uri în imagine și elemente din joc.

Apropo de joc, nu putea fi un Pac-Man Edition fără să aibă preinstalat celebrul titlu. Astfel te poți juca Pac-Man 256 imediat cum pornești telefonul. Ești Pac-Man într-un labirint fără sfârșit și trebuie să-l navighezi adunând cât mai multe puncte. Acest joc nu este exclusiv Nord 2, ci poate fi instalat pe orice telefon.

Parteneriatul s-ar fi putut opri aici, dar OnePlus a mers puțin mai departe și acele de gamificare prin care ești recompensat cu mai mult conținut tematic (wallpapers, stickere) pe măsură ce explorezi și folosești telefonul. Dacă te joci Pac-Man primești ceva, dacă-ți încarci telefonul timp de un număr de minute primești altceva și tot așa.

De asemenea, cei de la OnePlus au inclus în pachet și un phone holder pe care trebuie să-l construiești tu din piese de lego. Urmezi instrucțiunile și faci o structură care poate ține telefonul pe verticală sau orizontală. E pretty cool.

Cum spuneam, această ediție specială este la fel ca Nord 2 normal la nivel de componente. Avem același procesor MediaTek Dimensity 1200-AI, 12 GB RAM, 256 GB spațiu de stocare și o baterie de 4500 mAh. Aceleași camere, ecran și dimensiuni. Mai multe detalii găsești în review-ul meu pentru Nord 2.

Acestea fiind zise, mi se pare destul de cool această ediție specială. Și cred că va fi pe placul fanilor Pac-Man. OnePlus Nord 2 Pac-Man Edition costă 529 de euro și poate fi achiziționat doar de pe site-ul companiei. Va exista doar o singură configurație cu 12 GB RAM și 256 GB stocare.