Liceenii incluși în proiect au fost din județe precum Argeș, București, Iași, Ilfov, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea, iar 8 dintre aceste produse (create de 55 de elevi finaliști, dintre care 23 de fete și 32 de băieți) au fost prezentate în cadrul evenimentului final al programului Opening Opportunities ajuns la a patra ediție.

Demo Days s-a desfășurat între 23-25 martie, iar echipele finaliste și-au prezentat proiectele la sediul Microsoft România și au povestit despre experiența din ultimele luni alături de mentorii și prietenii programului.

Programul de mentorat finanțat prin inițiativa globală Microsoft YouthSpark și creat și derulat de Asociația Techsoup cu sprijinul ANBPR (Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România) a avut ca scop principal dezvoltarea cunoștințelor de programare (computer science), a abilităților de comunicare și lucru în echipă pentru elevii de liceu și exersarea abilității lor de a dezvolta un produs de tehnologie de la idee la prototip funcțional sau produs gata de lansare publică.

Programul Opening Opportunities a debutat în 2013, ca un program de mentorat bazat pe dezvoltare personală și orientare în carieră, și a evoluat către o platformă de dezvoltare în domeniul tehnologiei. În cele patru ediții, Opening Opportunities a adus tehnologia în viețile a peste 7.000 de liceeni care au participat la mai mult de 100 de evenimente locale, facilitate de biblioteci și licee.

Peste 1.700 liceeni cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, din peste 50 de licee din România au lucrat alături de 150 de mentori voluntari ai Microsoft România și au dezvoltat mai mult de 50 de proiecte tehnice, fie că au fost website-uri, aplicații de mobil și desktop, jocuri de calculator sau proiecte de robotică.

Pe 24 martie 2018, juriul format din Elena Coman (Director programe, Techsoup), Ioana Culic (Technical and Business Development Manager, Wyliodrin), George Diță (Chief product office, WiseUp), Andrei Istrate (Co-founder, RGDA & GameDev Academy) și Nicoleta Nuțu (Partner Development Manager - Breadth ISV, Microsoft) a acordat premiile pentru cea mai recentă ediție a programului Opening Opportunities.

Premiul juriului pentru proiecte de gaming – jocul ”A Malicious Story”

Jocul A Malicious Story este un side-scroller care încurajează interacțiunea dintre jucător și narator, iar experiența fiecărui jucător este unică și duce la un alt deznodământ al jocului. Proiectul a fost dezvoltat de Vasile Flutur (17 ani), Ștefana Arina Tabușcă (17 ani), Cristian Ou (17 ani) și Gabriel Nicuțari (17 ani), toți patru fiind elevi ai Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava.

Premiul juriului pentru proiecte de interes general – Aplicația ”Learnify”

Learnify este o aplicație Android de productivitate care vine în sprijinul elevilor, studenților și profesorilor, pentru a-i ajuta să-și organizeze mai bine timpul și prioritățile școlare. La ea au lucrat 8 liceeni din Rădăuți, Iași, Suceava și București: Andrei Mircea Lupuleasa (16 ani), Andreea Petruța Brădățanu (17 ani), Alexandra Neagu (16 ani), Bianca Curelaru (18 ani), Mihnea-Ștefan Voronca (19 ani), Bogdan Foca (16 ani), Elisabeta Dima (17 ani) și Andrei Mutescu (19 ani). Prima versiune a Learnify poate fi deja descărcată și testată, fiind disponibilă aici.

Totodată, liceenii și-au votat între ei proiectele și au ales ei înșiși Premiile Publicului.

Premiul publicului pentru proiecte de gaming – Jocul ”Purple”

"Eu și echipa mea am creat un joc ce ajută copiii să înțeleagă prin ce trece o persoană cu autism. Am lucrat la acest joc în jur de 6 luni și consider că a meritat fiecare oră de implicare. Participarea la Opening Opportunities a fost o experiență extraordinar de plăcută și interesantă. Eu le recomand din tot sufletul tuturor liceenilor pasionați de IT sau care au o cauză anume pentru care luptă să profite de această 'oportunitate', căci strigătul lor va fi cu siguranță auzit", spune Roxana-Cristina Alexii, manager de proiect, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Garabet Ibrăileanu din Iași.

Proiectul a fost dezvoltat de Alexandru Anița (16 ani), Alexandru Oloieri (18 ani), Oana-Laura Poenaru (15 ani) și Roxana-Cristina Alexii (18 ani). Trei dintre membrii echipei sunt din Iași, Oana Poenaru fiind din Râmnicu Vâlcea.

Premiul publicului pentru proiecte de interes general – Sistemul ”Project Calypso”

“Project Calypso este un sistem inteligent, autonom și low-cost de analiză a calității apei, gândit sub forma unei geamanduri. El poate ajuta atât instituții publice, cât și companii private pentru a monitoriza apele și a detecta sursele de poluare. Opening Opportunities a reprezentat o șansă unică de a vedea cum se lucrează în domeniul IT, de a cunoaște noi persoane și de a învăța cum să lucrăm eficient în echipă”, afirmă Ștefan Șovea, manager de proiect, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava.

Proiectul a fost implementat de o echipă din Suceava formată din Ștefan Șovea (18 ani), Elena Grădinaru (17 ani), Andrei Ventuneac (18 ani).

Opening Opportunities a fost premiat la sfârșitul anului trecut de Comisia Europeană, fiind marele câștigător la categoria Digital Skills for Education în cadrul European Digital Skills Awards 2017 și a fost recunoscut pentru metodologia inovativă. Echipa Asociației Techsoup a creat modelul educațional de intervenție și coordonează echipa de mentori și derularea proiectului.