Șeful de la Apple în inteligență artificială, fondatorul NEST, șeful de la Google pe recunoașterea vocii, CTO-ul Twitter, CTO-ul și cofondatorul LinkedIn, vicepreședintele de tehnologie al Apple - toți acești oameni au făcut partea din echipa unui businss mic din Silicon Valley, la începutul anilor '90, numit General Magic.

Membri ai echipei Macintosh de la Apple au cofondat propria companie și au vrut să construiască un dispozitiv mobil care să conecteze oamenii din toată lumea. Au făcut touch screen-uri, aplicații mobile și chiar emoji-uri, iar asta se întâmpla înainte să apară internetul. Dar oamenii nu au înțeles care este utilitatea unui astfel de dispozitiv, așa că General Magic a dat faliment.

În cele din urmă, viziunea din spatele companiei a luat forma iPhone-ului și a sistemului de operare Android. Publicația Fast Company a vorbit cu câțiva dintre cei care au lucrat la General Magic și a aflat ce au învățat ei din „eșecul celui mai influent startup din tech”.

Nu te teme să inventezi o nouă paradigmă

John Giannandrea, șeful AI la Apple, inginer la General Magic, spune că la acea vreme, General Magic se gândea doar la moduri în care poate soluționa probleme identificate din experiența utilizatorilor. Iar pentru a face asta aveau nevoie să inventeze foarte multă tehnologie.

Rezolvă problemele adevărate ale utilizatorilor, chiar dacă asta înseamnă să inventezi ceva ce nu există încă. „Așa am ajuns să construim mouse-ul, touch screen-ul și adresele de email. Toate aceste lucruri încercau să facă tehnologia mai accesibilă pentru oameni”, afirmă Giannandrea.

Fă lucrurile treptat

O altă lecție pe care au învățat-o este aceea că, uneori, deveneau prea ambițioși. „Tentația de a face mereu ceva și mai incluziv, mai puternic, mai bun, să facem mai mult este copleșitoare, mai ales pentru echipa fondatoare, pentru că aceasta are viziuni foarte mari”, spune Joanna Hoffman, parte a echipei originale Macintosh, șef de marketing la General Magic.

Ea îndeamnă ca lucrurile să fie făcute pas cu pas. Spune că poți să vizualizezi un lucru, dar să faci implementarea pe bucăți. „Dacă ai mulțime de oameni motivați și inteligenți și îi pui să lucreze împreună, vor crea ceva incredibil. Dar nu poți minimiza importanța managementului. Nu este viziune. Nu este vis. Nu este excelența tehnologică. Dar, din păcate, este ceea ce face diferența”.

Cel mai important om din cameră este utilizatorul

Pe termen lung, trebuie să pui utilizatorul pe primul plan, înaintea oricăror oportunități de profitabilitate sau obiective strategice. „Ei sunt cei pentru care faci ceea ce faci. Pentru mine asta este Steaua Nordului. Mai mult, încearcă să lucrezi la un proiect pe care tu însuți îl vrei mai mult decât orice pe lume. Dacă tu ești utilizatorul ideal, este natural să vezi ce își dorește un utilizator”, povestește Andy Hertzfeld, șeful departamentului de programare la Macintosh și cofondator la General Magic.

Echipa a greșit atunci când a creat un dispozitiv așa cum le-ar fi plăcut oamenilor de acolo, dar nu au încercat să-și înțeleagă cu adevărat publicul. „Avea o interfață bună pentru utilizatori, dar nu ne-am dat seama că societatea nu avea nevoie de el încă”, își amintește Tony Fadell, inventator al iPod-ului, co-inventator al iPhone-ului, fondator și fost director executiv al Nest, director la Future Shape, inginer hardware și software la General Magic.

Acceptă criticile

Atunci când primești o critică dură și ascuțită referitor la munca ta, gândește-te că primești consultanță gratuită din partea unui om deștept, care te forțează să înțelegi esența la ceea ce gândești, spui și simți cu adevărat. „Fără această presiune, ideile nu sunt la fel de bune”, este de părere Marc Porat, CEO și cofoundator la General Magic

El crede că este o linie fină între a fi vizionar și a fi considerat sărit de pe fix. „Există multă rezistență, ceea ce ar putea crea îndoieli de sine. În cazul meu, a generat o confimare mai puternică” continuă el. „Nu fi dezamăgit de refuzuri. Privește-le cu alți ochi și vei vedea că sunt consultață gratuită care te ajută să pătrunzi în esența lucrurilor”.

Învață de la cei mai buni

Megan Smith este primul CTO din Statele Unite, fost vice-președinte la Google, fondator și CEO al Shift7, inginer mecanic la General Magic. Ea spune că General Magic era un grup de oameni care avea experiență în multe produse, dar fiecare dintre cei mai tineri în carieră au avut parte de o oportunitate de învățare și îi îndeamnă pe toți să caute oameni de la care să învețe. „Poți să cauți nu doar la ce să lucrezi, dar și colegi de la care să înveți.”

Foto: alphaspirit / Depositphotos.com

Un documentar despre General Magic va apărea în perioada următoare. Trailerul îl poți vedea aici.