Colaborarea continuă prin proiectul EDUBox - campanie de donații de device-uri - ce își propune ca până de Crăciun să ajute încă 100 de copii să fie mai aproape de educație.

În perioada septembrie - decembrie 2020, patru companii membre ANIS - Deutsche Bank, Fitbit, Softbinator Technologies și Qualitance - s-au implicat în misiunea organizației Narada și au donat peste 65.000 de lei. Contribuția acestora a creat un impact direct asupra a 1127 de copii din comunități vulnerabile aflate de la nivel național, elevi care au fost reconectați la educație.

Prin această colaborare ANIS sprijină Narada în demersul de a acoperi necesarul instrumentelor care asigură un învățământ la distanță de calitate: accesul la tehnologie și conectivitate, dar și sprijin în instruirea elevilor și profesorilor în folosirea device-urilor. Proiectul Narada presupune donații printr-un ecosistem de crowdfunding pentru educație, în care atât comunitatea de business, cât și comunitățile locale pot contribui într-un mod activ la potențialul de transformare bottom-up a școlilor. Într-o primă etapă s-a intervenit rapid pentru 10 comunități, iar proiectul continuă prin intervenția în altele 20 până la finalul lunii ianuarie.

„Educația reprezintă una dintre direcțiile strategice ale ANIS, care se ramifică în diverse proiecte interne sau externe, implementate sau susținute de organizație și membrii săi. Colaborarea cu Narada este un exemplu în acest sens, iar parteneriatul nostru vizează atingerea acestui scop comun – modernizarea educației în România prin intermediul tehnologiei. Le mulțumim tuturor pentru implicarea de care au dat dovadă până acum și îi încurajăm să sprijine educația în continuare și să doneze în cadrul EDUBox”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

ANIS face apel pentru donații de device-uri în sprijinul educației

Etapa a doua a parteneriatului ANIS – Narada se traduce prin proiectul EDUBox – o campanie ce își propune ca până de Crăciun să dăruiască educație pentru încă 100 de copii, prin donații de echipamente necesare unui învățământ la distanță de calitate. Astfel, prin intermediul EDUBox, companiile sau persoanele fizice pot dona device-uri pe care nu le mai folosesc și, printr-un sistem logistic complet – ce include configurare, dezinfectare și livrare - voluntarii le primesc la domiciliu și le trimit celor în nevoie. Acestea vor fi oferite comunităților în care profesorii investesc deja eforturi pentru a rezolva problema conectivității.