Startup-urile menționate de sifted.eu vin cu produse și cu servicii care ar putea reduce răspândirea virușilor. Despre ce este vorba?

Descoperirea de antidoturi cu ajutorul inteligenței artificiale

BenevolentAI este un startup britanic care folosește instrumente predictive pentru a sugera medicamente potențial utile. De exemplu, în cazul coronavirus, în doar câteva săptămâni de la apariția virusului în China, BenevolentAi a sugerat anumite medicamente care ar fi putut reduce capacitatea virusului de a infecta celulele pulmonare. Startup a fost înființat în 2013 și de atunci a ajuns la statusul de unicorn și a primit finanțare e aproape 300 de milioane de dolari.

Utilizarea roboților în spitale

În spitalele din China funcționează roboți pentru a dezinfecta și pentru a scăpa spitalele de viruși și de bacterii. Blue Ocean Robotics face asemenea dispozitive și vinde roboții de 60.000 de euro în peste 40 de țări din lumea întreagă. "Roboții noștrii folosesc algoritmi avansați și senzori speciali pentru a acoperi toate suprafețele cu cantitatea potrivită de lumină ultravioletă (ce omoară virușii). Utilizatorii pot vedea exact ce zone au fost dezinfectate", spune Claus Risager, CEO al Blue Ocean Robotics.

Protecție împotriva virușilor

Startup-ul israelian Sonovia pariază că țesătura sa infuzată cu nanoparticule poate proteja populațiile dacă este folosită în măști medicale și îmbrăcămintea de protecție sau în materialele de spital precum lenjeriile de pat.

Startup-ul a dezvoltat tesătura rezistentă la bacterii în cadrul Universității Bar-Ilan în 2013. Spre deosebire de alți jucători, Sonovia nu folosește argintul în țesătură, ci un oxid de metal cret din oxid de zinc și cupru. Au efectuat studii și materialele lor se dovedesc a fi eficiente.

Logistică

La fel de importantă este trimiterea de medicamente în zonele afectate cât mai repede posibil, dar și într-un mod foarte sigur. SkyCell folosește o combinație de hardware, software și big data pentru a păstra o temperatură constantă în containerele sale timp de mai mult de 160 de ore. Asta asigură calitatea medicamentelor pe o perioadă de timp mai lungă. SkyCell livrează medicamente în peste 90 de țări și are o rată anuală de creștere a veniturilor de 360%.