Paul Cosmovici este consilier european în domeniul Proprietății Intelectuale fiind avocat în barourile din New York, Geneva, Paris, Frankfurt și București. Are experiență în domeniul strategiei de Proprietate Intelectuală implicându-se în tranzacții comerciale, extinderi de portofolii de mărci și în protejarea efectivă a activelor de IP pentru multinaționale și pentru startup-uri. În ultimii 10 ani, Paul a lucrat cu organizații din farma, FMCG, software, investiții.


O astfel de cerere aduce în discuție un aspect care este uitat de către cele mai multe companii atunci când își alcătuiesc strategia de business, și anume protejarea mărcilor din portofoliu la nivel internțional. Conform unui articol Forbes, investitorii țin cont de protecția IP a business-ului în care își doresc să investească. Așadar, acordarea unei atenții sporite asupra acestui aspect vă poate ajuta compania să se dezvolte.

Povestea din spatele poveștii

Pentru a afla care este contextul de la care a pornit întreaga situație, trebuie să știm că există o decizie finală a Oficiului European de Proprietate Intelectuala (EUIPO) din anul 2017, din care reiese că cele două mărci nu pot coexista pe piață deoarece se poate crea confuzie. Acest lucru i-a făcut pe reprezentanții Pegasus să acționeze în consecință. Prin urmare, dat fiind faptul că în anul 2009, marca Pegas nu a fost reînnoită, ci înregistrată o nouă marcă cu aceeași denumire, fără ca noii proprietari ai brandului Pegas să verifice dacă o marcă similară nu a fost deja înregistrată pentru aceleași produse, a transformat intregul context într-o acțiune în instanță. Ideea de bază a acestor acțiuni se poate rezuma la posibilitatea ca Atelierele Pegas să fie nevoite să renunțe la utilizarea mărcii, atât fizic, în magazinele de brand, cât și online.

Ce este de făcut

Ce facem în acest caz cu notorietatea națională a mărcii Pegas și cu imposibilitatea acesteia de a se extinde la nivel european? Trebuie luată în calcul în primul rând notorietatea celor două brand-uri atât la nivel local, cât și la nivel internațional, dar mai ales gradul riscului de confuzie între Pegas și Pegasus. Aceste două argumente pot transforma conflictul într-un conflict superficial, având drept finalitate o înțelegere amiabilă între cele două părți.

În ceea ce privește notorietatea celor două branduri pe piața locală, am văzut că s-au publicat deja rezultatele unei cercetări care arată că pentru brandul Pegas, gradul de notorietate este de 65,1 % versus 0,5% pentru brandul Pegasus.

Ținând cont gradul de notorietate al brand-ului românesc, trebuie analizată extinderea pe piața internațională a acestui business. Companiile omit, de cele mai multe ori, să includă în strategia lor de business aspecte privind extinderea afacerii în alte teritorii. Mai exact, obținerea protecției mărcilor la nivel internațional. Pentru a putea exclude astfel de situații noi îi sfătuim pe clienți să gândească mereu în perspectivă.

Astfel de situații ar putea dispărea complet în măsura în care managerii conștientizează necesitatea protecției mărcilor și a repercusiunilor care pot apărea. Renunțarea la utilizarea mărcii comerciale reprezintă una dintre cele mai dure măsuri care poate afecta întregul viitor al companiei. Impactul din punct de vedere financiar ar putea fi considerat în acest caz doar cea mai ușoară repercusiune dintre cele existente.