Pentru anul în curs, Integrisoft Solutions planifică extinderea echipei la nivel național pentru consolidarea prezenței în piața soluțiilor de digitalizare pentru administrația publică.

În 2020, în ciuda contextului pandemic, Integrisoft Solutions a menținut un ritm alert de creștere și a mărit echipa cu 30% față de anul anterior, calibrând astfel resursele umane la necesarul intern de lucru, mărit prin proiectele nou semnate.

Compania a creat echipe solide de project management și outsourcing prin adaptarea infrastructurii departamentelor la nevoile clienților, astfel că a ajuns la un nivel superior de dezvoltare. În egală măsură, prin extinderea echipei, Integrisoft Solutions este prezent acum la nivelul întregii țări și operează cu două sedii în București și Târgu-Jiu.

”Adaptarea agilă a echipei la noul context social și oportunitățile apărute din nevoile instituțiilor de a-și eficientiza și digitaliza activitatea, au făcut ca Integrisoft să aibă o evoluție mult mai rapidă față de anii trecuți. Suntem parte din transformarea digitală la nivel de țară și ne sprijinim toți clienții în a ține pasul cu noile cerințe determinate de contextul în care ne aflăm. Este clar faptul că avem o șansă importantă de a face diferența, de a schimba fundamental modul de interacțiune al instituțiilor cu cetățenii și chiar al modului de interacțiune între instituții”, a declarat Florian Simionescu, CEO Integrisoft Solutions.

În 2021, compania va pune foarte mult accentul pe investiții în consolidarea produselor deja existente și pe procesul de upgrade tehnologic. Mai mult, o componentă importantă a strategiei de creștere o reprezintă investițiile în cercetare și dezvoltare, aproximativ 15% din cifra de afaceri anuală.

Integrisoft Solutions - software pentru infrastructura digitală a administrației publice

În ceea ce privește produsele noi, Integrisoft Solutions a reușit cu succes implementarea aplicațiilor dedicate perioadei de pandemie. Respectiv Avansis Mobile, aplicația mobilă de interacțiune a cetățenilor cu instituțiile publice și Avansis Online, un sistem informatic care permite contribuabililor accesul facil la servicii disponibile până acum doar la ghișeu.

Astfel, cetățenii pot depune online cereri de certificate fiscale, declarații de impunere auto, imobile sau terenuri și registratură online.

”Suntem bucuroși că avem reușite remarcabile în ceea ce privește soluțiile și aplicațiile dedicate serviciilor publice. Astfel, în Capitală, avem peste 8.000 de conturi nou create și 12.000 de certificate fiscale emise electronic la un sector din București. În ceea ce privește colaborarea cu administrația publică locală din țară, sunt peste 800 de conturi noi și 2.000 de declarații auto eliberate electronic în 6 luni în Municipiul Odorheiu Secuiesc, dar și peste 100 de plăți de pe telefonul mobil în Borșa, județul Maramureș, în doar 2 luni. Pentru noi toate acestea sunt reușite extraordinare și un semn excelent că digitalizarea administrației publice este pe un trend ascendent, cu progrese bune”, a declarat Alexandru Soare, Director Comercial Integrisoft Solutions.

Mai mult, în 2020 Integrisoft Solutions a câștigat și implementat o serie de proiecte finanțate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, iar acest lucru arată că se fac pași importanți pentru transformarea digitală sustenabilă a instituțiilor din România. În prezent, compania are în derulare 10 astfel de proiecte, care reprezintă o parte importantă din veniturile Integrisoft.

Totodată, 2020 a fost un an al integrărilor, dat fiind faptul că Integrisoft Solutions a ajuns la peste 20 de parteneri, procesatori de plăți și diverse alte entități cu care a dezvoltat module de digitalizare adaptate nevoilor instituțiilor publice, în contextul impus de pandemie.

”Am observat o migrare a cetățenilor către soluțiile moderne, alternative sistemului clasic, cum este binecunoscutul ghișeu de la Primărie. Dacă instituțiile se deschid către soluții moderne, cetățenii le vor urma exemplul, preferând să achite obligațiile de plată de acasă sau de la magazinul de cumpărături de lângă casă, decât să stea la coadă, la un singur ghișeu fizic. Cel mai bun exemplu în acest sens este Sectorul 5 din București, unde au fost oferite șapte alternative digitale, care au generat peste 195.000 de plăți efectuate, adică 65% din numărul total al plăților pentru această instituție”, a declarat Alexandru Soare, Director Comercial Integrisoft Solutions.

AVANSIS - sistem software integrat pentru management în administrația publică

Anul precedent, sistemul integrat AVANSIS a ajuns la cote maxime în ceea ce privește proiectele din administrația publică. Tot mai multe instituții din România înțeleg necesitatea unui sistem software integrat care să sprijine managementul participativ al echipei de conducere, dar în egală măsură să fie la standarde europene, dinamic și orientat către luarea deciziilor în baza informațiilor furnizate în timp real din ecosistemul intern al instituției.

AVANSIS este un sistem software matur, ce se bazează pe tehnologie web și o arhitectură modulară ce integrează nativ modulele între ele.

Integrisoft Solutions este unul dintre producătorii reprezentativi de aplicații software pentru administrația publică locală, cu o experiență de peste 15 ani, care are peste 600 de implementări în 400 de instituții de mărime medie-mare, 4.000 de utilizatori activi și este cel mai important furnizor de servicii și soluții integrate. Sistemul integrat Avansis dezvoltat de Integrisoft este utilizat în peste 30% din municipiile reședințe de județ.