Erbology, companie deținută de doi tineri din Republica Moldova, cu sediul în Londra, a înregistrat o creştere de peste 400% pe perioada de desfăşurare a incubatorului. Erbology a fost singura companie care a primit grantul în cadrul programului.

„A fost o decizie foarte grea să alegem o singură companie care să primească grantul de 100.000 de euro, dar îi felicit din toată inima pe Irina şi Victor Turcan de la Erbology. Entuziasmul, ambiţia şi spiritul de echipă arătate în timpul programului au fost excepţionale şi sunt reflectate în rezultatele pe care le-au obţinut.“, a declarat Juan Ignacio Amar, vicepreședintele departamentului de nutriție al PepsiCo în Europa de Vest și Africa Subsahariană.

Fondată în Londra, în 2015, de fraţii Irina şi Victor Turcan, originari din Republica Moldova, Erbology îşi propune să inspire oamenii în a adopta un stil de viaţă echilibrat. Compania transformă plante viguroase, complementare, în alimente, băuturi şi ingrediente pentru reţete integrale, care pot fi folosite în viaţa de zi cu zi. Despre ei am scris pe larg într-un interviu pe start-up.ro.

Ca parte din programul Nutrition Greenhouse, Erbology a folosit grantul iniţial de 25.000 de euro şi accesul la experţii PepsiCo pentru a-şi concretiza viziunea de a face ingredientele din plante mai accesibile. Erbology a lucrat la introducerea unei noi game de produse care include bomboane energizante şi biscuiţi. Specialiștii în marketing ai PepsiCo i-au ajutat pe frații Turcan să lanseze 11 produse noi în câteva luni, precum și la abordarea pe zona de retail, produsele fiind listate pe supermarket-ul online Ocado pe parcursul programului.

Erbology a fost una dintre cele opt companii inovatoare de nutriţie, din industria alimentelor și băuturilor, selectate să participe în proiectul Nutrition Greenhouse 2017. De-a lungul a 6 luni, start-up-urile au lucrat îndeaproape cu specialiştii PepsiCo pentru a găsi soluţii la provocările-cheie din cadrul unui business, ce ţin de distribuţie, marketing şi aprovizionare.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.