„2020 a venit cu restricții de circulație și tăieri salariale. Parte dintre angajați au înțeles că trebuie să își redimensioneze cheltuielile în raport cu salariul rămas după tăieri. Altă parte a căutat soluții alternative de <<recuperare>> a pierderilor și chiar creștere a veniturilor.
Crima organizată s-a îndreptat pentru finanțare către companiile cu bugete mari și capabilități de depistare a fraudelor reduse, cum ar fi companii de retail, asigurări, bănci, logistică. Ponderea crește, mai ales în contextul unei crize. Am văzut acest lucru în perioada 2008-2009, dar mai ales în 2020 în contextul crizei economice cauzate de pandemia de COVID – 19”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency.
La nivel internațional, companiile, instituțiile statului și asociațiile non-profit pierd anual 5% din venituri, în medie, din cauza fraudelor comise de proprii angajați, manageri și chiar acționari, potrivit unui raport privind frauda și abuzul ocupațional, realizat de Asociația Examinatorilor de Fraudă Certificați (ACFE).
„Credem că procentul este mai mare în România, în contextul în care serviciile de corporate intelligence, care pot reduce semnificativ pierderile și frauda ocupațională, sunt utilizate mult sub potențial. De asemenea, foarte puține companii din România au implementate mecanisme antifraudă sau soluții care să trateze eficient suspiciunile de fraudă, sau cele de încălcare ale regulamentelor interne de funcționare”, mai spune Gabriel Zgunea, menționând că, în România, față de alte părți ale Europei, frauda este văzută ca un risc de business inerent, managerii considerând că ar trebui să accepte acest lucru.
Prejudiciile financiare nu sunt însă singurele urmări cauzate de fraudele interne. Companiile suferă prejudicii reputaționale masive ca urmare a acestui fenomen, care pot duce până la pierderea credibilității și a încrederii acordate de piață.
Mai mult, în anumite cazuri, fraudele interne pot duce la investigații penale împotriva companiilor și la atragerea răspunderii penale a acestora.
Cele mai întâlnite tipuri de fraudă:
- diferite scheme de conflicte de interese - probabil una dintre cele mai întâlnite scheme de fraudă în Europa Centrală și de Est: angajații determină sau influențează alocarea contractelor pentru companiile fondate sau controlate de aceștia sau de rudele lor (tipologie frecvent întâlnită în fiecare industrie);
- tratament preferențial sau alocare de contracte acordate anumitor parteneri de afaceri – observate, de obicei, în industria farmaceutică, retail și la dezvoltatorii imobiliari;
- manipularea polițelor de asigurare, în special prin aranjamente ilicite între angajații departamentului antifraudă și clienți;
- manipularea împrumuturilor bancare;
- compromiterea emailului cu ajutor din interiorul companiei;
- deturnarea sau furtul de bunuri (utilizarea neautorizată a mașinilor companiei, laptopurilor, utilajelor de orice fel), de asemenea, observate foarte frecvent în fiecare industrie.
Deși aflate în urma companiilor din vestul Europei, cele din România încep tot mai mult să fie interesate de îmbunătățirea sistemelor de risk managament și compliance, în contextul în care se confruntă cu un număr în creștere de fraude interne sau potențiale fraude interne, care riscă să le pună în pericol reputația și patrimoniul.
Companiile care generează cele mai multe solicitări sunt din industriile de retail, investment, banking, producție, farmaceutică, IT, oil & gas, construcții, logistică, asigurări, telecom, management, servicii industriale etc.
Corporate Intelligence Agency a creat departamente specializate în cadrul companiei, cu investigatori și analiști care sunt familiarizați cu tiparele de operare ale fraudatorilor și propune o abordare de tip One-Stop-Shop, bazată pe 4 direcții:
- evaluări complexe ale riscurilor, ce vizează identificarea oricăror vulnerabilități existente care ar putea duce la încălcarea conformității și la cazuri de fraudă, efectuate de consultanți de management calificați și specialiști antifraudă;
- acțiuni preventive, precum verificări de background ai viitorilor parteneri de afaceri și angajați cheie, politici de conformitate personalizate / îmbunătățirea politicilor de conformitate existente;
- investigații complexe de fraudă pentru suspiciunile de fraudă existente, prin instrumente inovatoare, cum ar fi infiltrarea companiilor cu personal specializat, capabil să detecteze angajații implicați în scheme de fraudare;
- evaluări juridice privind consecințele potențiale ale unui caz de fraudă și răspunderea corporativă.