Fie că au dat greș, unii chiar de mai multe ori, s-au confruntat cu diverse probleme financiare, sau nu au știut să-și vândă produsele, ori au identificat încă de la început direcția potrivită, lecțiile unor antreprenori de succes pot fi vitale pentru un fondator aflat la început de drum. Am găsit câteva podcasturi ale unor oameni de afaceri pe care ar trebui să le ascultați înainte de a porni o afacere.
Bhavin Parikh, fondator și CEO Magoosh, vorbește despre strategia și tacticile pe care să le abodezi atunci când pornești o afacere.
Blaine Vess, cofondatorul StudyMode, discută despre multiplele schimbări ale modelului de business pe care le-a făcut și cum a reușit să-și scaleze compania la venituri de 20 de milioane de dolari.
Kean Graham, CEO-ul MonetizeMore, și-a construit compania având o singură dorință: să poată călători în timp ce lucrează.
Ratmir Timashev, CEO-ul Veeam, a avut ceva bani puși deoparte pentru acestă companie, ținând cont că era a doua afacere pe care o punea pe picioare. Totuși, a evitat să ia bani de la fondurile de investitii și a crescut organic până la venituri de vreo 200 de milioane de dolari.
Jason Cohen, fondatorul WP Engine, a făcut bootstrapping pentru 4 companii. Pentru cea mai recentă dintre ele, a făcut bootsrapping, apoi a strâns o sumă substanțială de bani. Aflăm de la Jason cum și-a dezvoltat toate startup-urile.