EAD aduce pe piața din România o aplicație proprie de management și flux de lucru al documentelor (DMS), denumită Read, Write & Share (RWS) disponibilă în formă SaaS (Software as a Service), ce poate fi adaptată la nevoile fiecărei organizații.
În ceea ce privește oportunitatea de a intra pe piața din România, Bruno Amaro, Country Manager EAD Digital, explică: ”Antreprenorii români și în special Statul privesc acum foarte atent transformarea digitală și serviciile remote, în contextul creat de pandemie. Dacă țările din vest au demarat acest proces de câțiva ani și văd deja beneficiile, România se află la început de drum și considerăm că experiența noastră de peste 15 ani în Portugalia poate reprezenta o contribuție valoroasă. Ne concentrăm în special pe sectorul privat, o parte din portofoliul nostru local este format din companii din domeniul financiar, energie, pharma și real estate, dar și pe sectorul public unde avem o expertiză solidă în simplificarea unor procese birocratice”.
”Conform unor studii de piață, există o corelație directă între numărul populației unei țări și volumul de documente existent (cutiile cu arhivă). România are în jur de 20 de milioane de cutii cu arhivă (29 miliarde de pagini) din care se estimează că 10% vor fi scanate (2,9 miliarde) și gestionate electronic. În ceea ce privește atractivitatea pieței, cifrele vorbesc de la sine”, adaugă Bruno Amaro.
În România, EAD Digital oferă servicii de Business Process Outsourcing (BPO), de scanare și optimizare a proceselor bazate pe documente (fluxuri de lucru digitale), dar și soluții de tip virtual mail-room și cloud storage.
”Astfel de servicii sunt esențiale în continuarea procesului de ,business as usual’, când companiile au fost nevoite să se adapteze din mers la ,work from home’ și la respectarea regulilor de distanțare socială. Restricțiile impuse în întreaga lume au afectat toate industriile, în mod special din punct de vedere al proceselor care implică hârtiile și prezența fizică la birou. Prin scanarea celor mai importante documente din arhivele companiilor, crearea unor baze de date în cloud și inserarea noilor documente într-un flux de lucru digitalizat, angajații din toate departamentele (financiar, contabilitate, legal, HR, vânzări, etc.) nu vor mai trebui să fie prezenți fizic la birou, ci vor putea accesa documentele prin câteva click-uri", declară Bruno Amaro.
Din portofoliul EAD Group fac parte peste 500 de companii internaționale de top, precum Vodafone, Nestlé, Renault, BBVA, Janssen, Johnson’s, Abbott, Generali, Otis, Oracle, BNP, Cepsa.
”Cererea din ce în ce mai mare a companiilor multinaționale de a integra procesele pe care le-am implementat în Portugalia și în alte țări în care acestea sunt prezente a fost principalul motor pentru extinderea noastră, dar nu singurul. Vrem să ajutăm organizațiile și companiile românești să își eficientizeze afacerile. Vasta experiență a EAD și nevoia în creștere de know-how calificat pe piața românească fac din această filială o provocare motivantă în sectorul de management al documentelor”, afirmă Bruno Amaro.
Oportunitățile oferite de EAD Digital pentru companiile din România sunt nenumărate, cele mai bune exemple fiind soluțiile care țin de scanarea/indexarea documentelor, automatizarea proceselor pentru generarea adeverințelor necesare dosarelor de pensie sau cele de extragere a datelor din documente financiare sau de orice altă natură.
Din estimările EAD, cererea transformării digitale de pe piața românească a crescut în ultimii 3 ani, perioadă în care s-au scanat sub 500 de milioane de pagini dintr-un potențial de aproape 3 miliarde.
Înființată în anul 1993, compania este prezentă în Portugalia, Insulele Azore, Madeira și în România, are peste 250 de angajați și o cifră de afaceri care depășește 11 milioane de euro. EAD oferă servicii Business Process Outsourcing (BPO) de scanare și optimizare a proceselor bazate pe documente (fluxuri de lucru digitale), dar și soluții de tip virtual mail-room, precum și cloud storage.