Preveil realizează soluții de criptare end to end pentru email, iar de curând au lansat un produs de stocare, de tip Cloud Based, care oferă stocare gratuită, criptată, pentru 1 GB de date.

Fondatorii Preveil sunt Randy Battat și Sanjeev Verma, alături de Raluca Ada Popa. Înainte de Preveil, Randy și Sanjeev au lucrat la Airvana, un startup care a crescut la o corporație cu 400 de angajați. Raluca Ada Popa este cofondator și CTO - Chief Technical Officer.

Investiția de tip Series A de la Spark Capital va fi folosită pentru dezvoltarea soluțiilor. În acest moment, nu există informații privind valoarea investiției. E prima investiție din afara companiei pentru Preveil.

Preveil face o soluție prin care se asigură că niciun administrator de sistem nu poate fi o poartă de intrare pentru hackeri. De asemenea, elimină nevoia de parole și fișierele din serviciul de stocare online nu pot fi accesate nici măcar de Preveil, conform companiei.

Suita de servicii de securitate se bazează pe cercetările de criptare făcute de Raluca Ada Popa, profesor asistent la UC Berkeley.

Raluca Ada Popa a terminat MIT și, în timpul studiilor, a lucrat în zona de cybersecurity, dezvoltând un software care să oprească intruziunea hackerilor.

Raluca Popa a ales pentru studiu securitatea datelor. Dacă unii vor să schimbe viitorul, Raluca vrea să-l protejeze. „Eram la MIT la facultate şi voiam să studiez problemele reale. Nu cele teoretice. Securitatea e o problemă importantă, pentru că e grav când oamenii pierd date, când companiile pierd bani sau reputaţie”, explică Raluca într-un interviu mai vechi.