În timp ce în ultima jumătate de secol s-au înregistrat progrese în lupta pentru egalitatea de gen, RDCC și-a propus să abordeze provocările pe care femeile le întâlnesc atunci când vor să înființeze propria afacere, precum și modul în care fondurile de investiții își împart capitalul în raport cu egalitatea dintre sexe.
"Conferința Gender Equal Investment Fund 2023 este o oportunitate valoroasă de a aduce în prim-plan subiectul egalității de gen în domeniul investițiilor din Europa Centrală și de Est. Provocările și oportunitățile pentru femei în fondurile de investiții din această regiune sunt reale și trebuie abordate în mod activ. Prin strategii inovatoare și prin promovarea diversității de gen în sectorul financiar, putem crea un mediu mai echitabil și mai prosper pentru toți”, a declarat Lara Tassan Zanin, Directorul Reprezentanței Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI) în România.
Studiile de caz ale fondurilor de investiții de succes conduse de femei vor demonstra puterea și potențialul pe care acestea le aduc în economia regională. Egalitatea de gen nu este doar o chestiune de justiție socială, ci și un catalizator pentru creșterea economică și dezvoltarea sustenabilă a Europei Centrale și de Est", a adăugat directorul grupului de bănci.
Conferința va aborda subiecte precum egalitatea de gen și investițiile în Europa Centrală și de Est, provocări și oportunități pentru femei în fondurile de investiții din Europa Centrală și de Est, strategii pentru realizarea diversității de gen în fondurile de investiții și va prezenta câteva studii de caz ale fondurilor de investiții de succes conduse de femei în regiune.
“A investi în afaceri fondate de femei nu este doar corect și echitabil, ci reprezintă și o mișcare strategică de a debloca potențial neexploatat și de a alimenta o creștere fantastică și profituri pentru fondurile de investiții. Femeile aduc perspective unice, idei noi și o rezistență de neegalat. Sunt o forță a naturii în lumea afacerilor,” a adăugat Lestat Monroe, Fondator și Membru al Board-ului RDCC.
Evenimentul se va bucura de prezența Laurei Gimenez, Regional Senior Commercial Officer în cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, Cristina Pérez Mahiques, Economic and Commercial Counsellor în cadrul Ambasadei Spaniei la București, Lara Tassan Zanin, Directorul Reprezentanței Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI) în România, Mihnea Crăciun, Managing Director Endeavor, Daniela Șerban, Președinte & Co-Fondator Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR), Ilinca Păun, Fondator Bravva Angels, Marion Hegarty, Ambasador Women in Tech, Ana Bobirca, Chief Investment Officer InnovX, Gabriela Assoum Predescu, General Counsel & Partener Axxess Capital Partners, Margareta Mucibabici, Senior Advisor Public Affairs Solutions, Simona Gemeneanu, Co-Fondator Morphosis Capital, Sergiu Roșca, Founding Partner GapMinder Venture Partners și Aleksandra Mucha, Investment Associate Central & Eastern Europe, NESsT Polonia.
În audiență se vor afla potențiali investitori, reprezentanți ai fondurilor de capital de risc și fonduri de capital privat, precum și antreprenori și alte organizații din mediul privat care au nevoie de astfel de investiții.
Evenimentul este gratuit, dar înregistrarea este necesară. Pentru a vă asigura locul, vă rugăm să vă înregistrați AICI.