La aproape doi ani de la lansare, IMM Technology Hub are în portofoliu peste 40 de companii și o cifră de afaceri de 300.000 de euro.
Ideea unui astfel de business i-a venit lui Florin după ce a lucrat, de-a lungul timpului, cu peste 5.000 de antreprenori, și a înțeles care sunt principalele provocări cu care aceștia se confruntă zilnic. “Am identificat astfel o zonă în care mi-aș putea folosi know-how-ul pentru a dezvolta soluții care să îi ajute să își ducă business-ul la următorul nivel și să-și atingă potențialul real”, spune tânărul de 34 de ani care la bază are studii de drept.
“Am văzut multe afaceri cu potențial foarte mare care nu se dezvoltă din cauză că nu găsesc soluții eficiente sau, de multe ori, nici nu știu că ar putea exista astfel de soluții, business-uri care se confruntă cu probleme precum competiția din ce în ce mai puternică, lipsa personalului calificat, a resurselor de finanțare, lipsa de cunoștințe în domeniul IT&C și a unor soluții care să eficientizeze și să personalizeze relația cu clienții și partenerii, sau blocarea în procese logistice și administrative”, mai spune acesta.
Cu o investiție inițială de 60.000 de euro, care a constat în capital de lucru, închirierea și utilarea spațiului și avansuri pentru leasinguri auto, Florin, alături de partenerul său de afaceri, Valentin Proiecea, pune bazele unei companii care oferă servicii de project management pentru soluții IT&C integrate pentru IMM-uri. În cei aproape doi de existență, investiția totală s-a ridicat la 100.000 de euro, iar antreprenorul estimează o perioadă de amortizare de trei ani.
Ce este IMM Technology Hub? “Într-o singură frază, suntem singurul integrator specializat în soluții complete IT&C customizate, dedicate antreprenorilor”, spune Florin. Printre acestea se numără servicii de telecomunicații atât mobile, cât și fixe, software de administrare afaceri (CRM sau ERP), implementare soluții de securitate IT, dezvoltare și design web, mentenanță IT, cloud, servere virtuale sau finanțare achiziție echipamente hardware.