Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 4 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Diferențele dintre cele două telefoane sunt minore: ambele au aceleași specificații și ecran, însă lucrurile diferă puțin la departamentul foto, iar X2 Pro vine cu alte câteva funcții premium în plus, cum ar fi certificarea IP68 la apă și praf.
Unul dintre elementele de atracție a fost ecranul. Inginerii OPPO au creat un ecran de ultimă generație, demn de un smartphone de top. Ecranul se mândrește cu o rată de refresh de 120Hz, rata de răspuns la atingere de 240Hz, QHD +, adâncime de culoare de 10 biți, O1 Ultra Vision Engine, calibrare perfectă, sistemul AI Adaptive Eye Protection(Display Natural Tone + Luminozitate AI, certificare TÜV Rheinland Full Care Display și o nouă estetică ).
Cea mai importantă caracteristică a unui ecran bun este fluiditatea cu care se realizează afișarea informațiilor atunci când utilizatorii dau scroll. Creșterea ratei de refresha imaginii aduce o creștere notabilă a clarității ecranului.
Rata de refresh de 120 Hz impune, de asemenea, cerințe mai mari în ceea ce privește receptivitatea tactilă a ecranului. Mai mult, este necesară o rată de răspun smai mare pentru a se potrivi cu răspunsurile la atingere necesare pentru ratele de refresh ridicate. Seria Find X2 reprezintă primele telefoane de la un brand de smartphone-uri din China care folosesc touchscreen-ul Y-OCTA, care poate atinge o rată de răspuns de 240Hz.
Pentru a răspunde diferitelor nevoi ale utilizatorilor, sistemul include 3 moduri: 120Hz, 60Hz și comutare „inteligentă”. Modul AI face trecerea într-o manieră inteligentă printre modurile de redare, iar atunci când este utilizată rata mai rapidă de refresh, durata de viață a bateriei este optimizată.
Un ecran bun presupune nu numai o afișare fluidă, ci și culori mai bogate, în special pentru trecerea subtilă de la culori închise la cele deschise. În cazul panourilor integrate în majoritatea telefoanelor existente pe piață, această tranziție poate fi greu de observat deoarece majoritatea telefoanelor disponibile pe piață folosesc panouri de ecran pe 8 biți, ceea ce poate duce cu ușurință la separarea straturilor de culoare atunci când sursele de lumină sunt afișate pe ecran. Inginerii OPPO au lucrat împreună cu Qualcomm și Samsung pentru a obține 1,07 miliarde de culori folosind adâncimea de culoare pe 8 biți și algoritmul de secțiune pe 2 biți. Cu ecranul setat la cea mai înaltă rezoluție QHD +, acesta poate reda un miliard de culori.
Datorită neconcordanțelor în cazul procesului de producție al ecranului, diferențele dintre ecrane pot fi destul de mari. Pe fiecare ecran individual pot exista nuanțe albastre, roșii, galbene sau verzi. Pentru a exista siguranța că fiecare ecran redă culori reale, calibrarea ecranului este efectuată ca parte a liniei de producție.
Când ecranele Find X2 sunt în modul „soft” sau în modul „movie”acestea ajung cu precizie la 0,4 JNCD, △E≈0.4, și 2.2 Gamma. Nu numai că este cea mai bună acuratețe din industrie, dar se aplică în cazul fiecărui Find X2 care iese din fabrică. Din acest motiv, OPPO trebuie să ofere eficiența calibrării și să se asigure că serviciile after sales au perfecționat soluțiile de testare a ecranelor.
Find X2 Pro folosește senzori de culoare cu șase canale. Senzorii de culoare pot obține cu exactitate intensitatea și temperatura de culoare a luminii ambientale. Astfel, ecranul se adaptează la temperatura de culoare și reglează în mod inteligent luminozitatea. Mai mult, datorită tehnologiilor de inteligență artificială integrate în ColorOS 7, ecranul poate învăța, de asemenea, preferințele utilizatorului pentru nivelul de lumină. Astfel, când un utilizator deschide o aplicație, în funcție de aceasta, luminozitatea fundalului va crește sau va scădea automat.
Acești senzori de temperatură în două culori nu numai că fac reproducerea culorilor mai precisă, ci și fotografiile mai exacte. Senzorul de temperatură a culorii este activat înaintea camerei pentru a obține balansul automat de alb (AWB) și expunerea automată (AE), astfel încât atunci când camera telefonului este folosită pentru prima dată, nu vor exista modificări drastice ale previzualizării culorilor ecranului.
Ca urmare a unor sondaje efectuate în rândul utilizatorilor, OPPO a constatat că actualele platforme video oferă rezoluție înaltă, dar rareori și rate de refresh ridicate. Filmele și emisiunile TV sunt, în general, transmise numai la 24 sau 30 cadre pe secundă. Pentru ca utilizatorii să se bucure de impactul vizual al mai multor cadre pe secundă, în timp ce se bucură totodată de video HD, Find X2 introduce propriul "motor O1 Ultra Vision" al OPPO, care implementează propria tehnologie de interpolare în mișcare, Motion Clear.
Principiul Motion Clear se bazează pe estimarea traiectoriei de mișcare a fiecărui cadru pe baza conexiunilor dintre două cadre. Realizând predicții inteligente bazate pe primul și al doilea cadru, se fac calcule pentru a determina diferența dintre elementele în mișcare din acestea. În cele din urmă, o imagine este generată și inserată între cadrele brute.
Pentru diferite tipuri de video, există două opțiuni Motion Clear: 60 fps și 120 fps. Motion Clear este potrivit pentru scene de sport de mare viteză, cum ar fi evenimentele sportive și filmele de acțiune, deoarece ajută la evitarea neredării unor cadre, precum și la evitarea blurării imaginilor sau a redării în neconcordanță cu realitatea.
Tehnologia 01 Ultra Video Engine poate îmbunătăți calitatea videoclipurilor, la nivel HDR. În diferite aplicații (videoclipuri scurte și alte aplicații video), acesta oferă diferiți parametri de îmbunătățire a calității imaginii.
Când calitatea video este îmbunătățită, schimbările de luminozitate și culoare vor afecta experiența de utilizare. În plus, atunci când utilizatorul deschide și închide aplicații video, luminozitatea și schimbările de culoare aduse de îmbunătățirea calității imaginii HDR vor afecta, de asemenea, experiența acestuia.