ECDL Romania lansează în luna aprilie programul pilot de educaţie digitală pentru seniorii din comunitate. Aceştia sunt invitaţi să participe la grupele Digital Citizen, ce vor avea loc la spaţiul educaţional ECDL EduHub din Veranda Mall Bucureşti. Programul dedicat alfabetizării digitale a seniorilor este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.

Timp de o lună, fiecare dintre vârstnici va învăţa elementele de bază ale folosirii computerului şi Internetului, fiind sprijiniţi să devină utilizatori independenţi ai acestor instrumente. Între altele, vor afla la ce le poate folosi computerul şi Internetul, cum să scrie documente, cum să caute şi să selecteze informaţiile online corecte, cum să comunice prin email sau să socializeze prin alte mijloace de comunicare online, cum să acceseze diverse servicii online (comerciale, administrative sau medicale).

Vor reuşi astfel cu toţii să devină mai activi, să comunice mai mult şi mai uşor cu cei dragi şi să capete încredere în folosirea serviciilor din spaţiul virtual, ce le vor îmbunătăţi semnificativ viaţa de zi cu zi. În plus, vor putea apoi să navigheze în lumea digitală în siguranţă, fără a cădea cu uşurinţă victime pericolelor cibernetice sau informaţiilor şi ştirilor false.

La primele grupe, care vor începe pe 19 aprilie, vor participa seniori din centrele de zi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială - DGASPC Sector 2.

”Este limpede că digitalizare fără competenţe digitale nu există. Orice investiţie în tehnologie poate fi eficientă doar dacă este dublată de programe relevante de competenţe digitale. Serviciile de e-guvernare, e-commerce, e-banking, e-health etc. reclamă aptitudini digitale elementare pentru întreaga populaţie. Numai aşa societatea chiar se va bucura de avantajele tehnologiei, calitatea vieţii va creşte şi ne vom raporta la un proces real de tranziţie digitală”, spun inițiatorii programului.

Deşi România înregistrează rezultate bune la capitolul conectivitate, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condițiile în care aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul (Raport DESI 2020).

Există mulți oameni, mai ales persoane vârstnice, care nu au folosit niciodată un computer, dar care au auzit de Internet și de posibilele sale utilizări. Mulți dintre aceștia ar dori să afle mai multe despre tehnologia digitală, dar pot simți că este prea complicat sau că este prea târziu pentru ca ei să învețe. Digital Citizen este programul ideal pentru ca aceștia să-și depășească temerile și să înceapă să utilizeze corect şi activ tehnologia, integrându-se astfel în lumea digitală.

ECDL / ICDL – standardul internaţional pentru competenţe digitale

ECDL ROMANIA este Operatorul Naţional al licenţei ECDL în România, cu o reţea de peste 800 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării. Prin reţeaua de Centre de Testare ECDL dezvoltată la nivel naţional şi prin proiectele derulate, ECDL ROMANIA asigură tuturor oportunitatea de a obţine şi de a-şi certifica la standard internaţional şi pe un anumit nivel competenţele digitale. Tinerii, elevii, studenții, funcționarii publici sau angajații în companii își pot dovedi abilitățile IT prin intermediul certificărilor ECDL.

ECDL Foundation este o organizaţie internaţională dedicată dezvoltării standardelor de competenţe digitale la nivelul forţei de muncă, în educaţie şi la nivelul societăţii în general. Programele de certificare, oferite prin intermediul unei reţele globale active, permit indivizilor şi organizaţiilor să evalueze, să dezvolte şi să certifice competenţe de utilizare a computerelor şi a altor instrumente digitale, pe baza standardului recunoscut global, ECDL/ ICDL.