Verifică și prima parte a listei cu acceleratoare și programe pentru startup-uri, disponibile în perioada iulie-decembrie 2022.

Dacă ai un pont sau dacă am ratat ceva, dă-ne un semn și completăm lista cu recomandarea ta. Scrie-ne la hello@start-up.ro.

1 OFA Startup Angels, ediția a doua

OFA Startup Angels - prima competiție de pitching din România, adresată femeilor antreprenor a ajuns la ediția a doua, eveniment prin care urmărește să susțină succesul afacerilor în care acționariatul este majoritar feminin. În acest an, competiția este dedicată special femeilor antreprenor care doresc să obțină finanțare în cadrul programului Start-Up Nation 2022. Cele 3 finaliste ale competiției și proiectele lor vor fi scrise de către experții OFA UGIR pentru a primi finanțare pe Start-Up Nation.

________________

2 Future Makers

Future Makers - un program digital de incubare pentru startupuri din CEE, aflate la început de drum în lumea antreprenoriatului. Programul este structurat pentru două cohorte (0-1 ani experiență / 1-2 ani experiență), startupuri internaționale (Grecia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, România), care vor avea parte de 10 săptămâni de experiențe în cadrul programului, în care vor învăța cum să-și dezvolte afacerea. Pe lângă workshop-urule din program, există și oportunitatea de a obține finanțări, startup-urile având șansa să primească prima lor finanțare, 2 premii în valoare de 20.000 disponibile în program.

_____________________

3 ROOTCAMP

Rootcamp - este un program creat pentru afaceri din domeniul agroalimentar din întreg ecosistemul, dedicat atât startup-urilor la început de drum, cât și celor deja existente pe piață, care caută să scaleze, și li se oferă acces la mentori și investitori. Granturile de sprijin din program se ridică până la 50.000 de euro, în funcție de nevoi.

_____________________

4 ADRVEST Accel by IdEA

ADRVEST Accel by IdEA - un accelerator care contribuie la dezvoltarea regiunii de vest prin pregătirea antreprenorilor în cadrul unui program care oferă un design de învățare personalizat alături de mentorii, experții, investitorii și echipa IdEA susținuți și de resurse și experti locali. Startupurile nu primesc finanțare în program, dar își pot pitchui ideea către Business Angels sau către Venture Capitalists.

_____________________

5 TRANSFORMATOR

Transformator - este un program hibrid de tip accelerator dedicat IMM-urilor și ONG-urilor cu minim 3-4 ani de experiență dovedită, startupuri care înțeleg că sustenabilitatea trebuie să fie la baza tuturor modelelor de business din România. Prin acest program, startup-urile pot învăța cum să-și transforme modelul de business și să contribuie la dezvoltarea unor soluții care să valideze unul din cele 10 Obiective de Dezvoltare Durabilă propuse. Acceleratorul nu oferă finanțare pentru startup-uri, dar antreprenorii vor avea acces la peste 50 de investitori și mentori, vor trece printr-un modul educațional de ateliere și vor fi expuși la oportunități de strategie și consultanță.

_____________________

6 URBAN TECH Programme

URBAN TECH Programme - un program destinat startup-urilor care dezvoltă idei și soluții inovatoare pentru unul dintre domeniile Greentech, Smart City, Health Tech. Dintre cele 320 de startupuri care ajung în hackathonul din program, 80 dintre acestea vor primi o primă rundă de finanțare pentru un MVP de 9500 de euro, 30 de startup-uri vor primi un voucher de pilotare a afacerii cu finanțare de 20.000-30.000 de euro, iar alte 20 de business-uri vor primi un voucher de Market Discovery în valoare de 14.000 de euro.

_____________________

7 BASF Innovation Hub 2022

BASF Innovation Hub 2022 - program destinat startup-urilor din 11 țări. Competiția caută idei sau startup-uri care să contribuie la Clean Energy, Smart Transportation sau Farm to Fork, prin crearea de soluții pe una dintre cele 3 direcții: energie curată, fiabilă și accesibilă, agricultură sustenabilă sau o soluție care să susțină economia circulară. Startup-urile pot primi până la 2500 euro finanațare dacă ajung în finală, iar câștigătorii pot primi o investiție extra de 5000 de euro pentru a-și consolida ideea.

____________________

8 Google for Startups Cloud Program

Google for Startups Cloud Program - este un program construit pentru startup-uri în fiecare faza de dezvoltare a business-ului. Prin acest program, fondatorii au parte de susținere, servicii și tehnologii care să contribuie la dezvoltarea business-ului. Pe lângă acestea, antreprenorii au acces la comunitatea globală de startup-uri și pot primi și credite în cloud de până la 100.000 de dolari/an.

_____________________

9 Early Game

Early Game - este un program de accelerare pentru startup-uri din tehnologie, care pot primi finanțare de până la 200.000 euro, sumă asigurată de fondul de investiții Early Game Ventures. Categoriile care sunt de interes pentru fondul de investiții sunt din zona Future of Mobility, Future of Jobs, Future of Real Estate, Future of Agriculture, Future of Coding, Future of Cities și future of Money.