Proiectul Digital Therapy for Autism a fost lansat în luna iunie a acestui an și este dezvoltat de către agenția Ideologiq România, în parteneriat cu Asociația Autism Voice și OMV Petrom, care a finanțat proiectul prin programul „RO SMART în Țara lui Andrei‟.

Valoarea totală a proiectului este de 45.000 de euro, iar scopul acestuia este de a îmbunătăți recuperarea și integrarea copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare prin digitalizarea și transpunerea în realitate virtuală (VR) a terapiei ABA (Applied Behavior Analisys), desensibilizând copiii la situații cotidiene cum ar fi mersul cumpărături sau o simplă călătorie cu metroul.

Asociația Autism Voice activează de 12 ani în domeniul recuperării copiilor cu vârsta de până la 18 ani care suferă de aceste afecțiuni. De acest proiect se vor bucura peste 200 de copii aflați în terapie la cele două centre ale asociației, dintre care 170 având vârsta de peste patru ani. Expunerea copiilor la mediile de realitate virtuală se va face doar sub stricta supraveghere a terapeuților celor două centre.

“Suntem încântați de faptul că am reușit să dezvoltăm proiectul precum a fost gândit de la început. În ciuda contextului social în care ne aflăm, demarăm acum faza de implementare în beneficiul copiilor noștri din centre și, sperăm, a tuturor celor din țară. Ceea ce am reușit să gândim și să realizăm în parteneriat cu Agenția Ideologiq reprezintă o premieră. Integrarea copiilor cu tulburări este, în fapt, cea mai dificilă parte din parcursul recuperării acestora. Acum avem posibilitatea de a-i expune la acțiuni și activități de zi cu zi, fără să mai existe riscuri. Copiii se pot obișnui prin VR cu contexte sociale cotidiene, cum ar fi mersul cu metroul, mersul la cumpărături, fără să le mai creeze frustrări, urmând ca apoi să ieșim și în mediile naturale să urmărim integrarea. Suntem ferm convinși că până la finalul anului, când vom avea primele rezultate în urma implementării proiectului, acestea vor vorbi de la sine, iar studiul pe care îl vom realiza va fi edificator în acest sens”, spune Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.

Sistemul a ajuns deja în centrele Asociației Autism Voice, iar reprezentanții Ideologiq au susținut trainingul echipei de terapeuți pentru folosirea kiturilor, iar din 29 Iunie a fost introdus în terapia copiilor.

Pentru acest proiect, Ideologiq România a dezvoltat și produs cinci experiențe interactive de realitate virtuală și șase kit-uri de realitate virtuală. Din cele cinci experiențe create, două au componente de interactivitate și trei sunt pe model recompensă. Concret, copiii trebuie să parcurgă cu succes primele două experiențe de interactivitate, pentru ca ulterior să aibă acces și la experiențele care îi recompensează.

”Au fost opt luni pline în care am lucrat cu drag la acest proiect și ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm un sistem atât de util copiilor care suferă de aceste afecțiuni. Am ales ca experiențele să aibă componente modelate 3D, cu ajutorul cărora terapeuții asociației să îi ghideze pe copii, dar și o componentă reală, adusă în mediile VR cu ajutorul filmărilor 360. Astfel, se poate spori intenția de desensibilizare, prin includerea unor situații cu care copiii se pot întâlni în orice moment al zilei. Domeniul digital vine la pachet cu o multitudine de beneficii, inclusiv în zona medicală. Iar confirmarea acestui fapt, a venit odată cu primele imagini cu cei mici folosind sistemul Digital Therapy for Autism”, spun Adrian Ichim și Adrian Apostol, Fondatori Ideologiq.

Prima experiență de realitate virtuală interactivă de care vor avea parte copiii este creată în cadrul unui hypermarket (Cora Sun Plaza). Copiii vor avea de parcus interiorul magazinului, care este modelat și programat în totalitate de către echipa Ideologiq. În cadrul experienței, copilul vizualizează un film 360 realizat în interiorul magazinului, iar apoi interacționează cu mediul de realitate virtuală.

Copilul va fi îndrumat să aleagă un produs de pe raft, să îl pună în coșul de cumpărături, apoi pe banda casei de marcat, pentru a-l scana, oferind astfel posibilitatea terapeutului de a crea diferite jocuri, diferențiate în funcție de vârstă (se poate juca pe culorile produselor sau pe împărțirea lor pe diferite categorii, sau pot efectua calcule matematice de adunare, scădere etc.).

Cea de-a doua experiență interactivă de realitate virtuală este creată la stația de metrou și începe cu interacțiunea copilului cu metroul și cartela de metrou (acesta trebuie să își achiziționeze o cartelă și să o introducă în aparatul de taxat). Pasul următor este coborârea în subteran și călătoria propriu zisă cu metroul, iar din acel moment copilul va putea vedea un film 360 - o adevărată plimbare cu metroul.

Experiența de tip recompensă este destinată premierii copiilor care au trecut cu succes de primele două experiențe și cuprinde o activitate într-o rachetă modelată de către echipa Ideologiq. Cu ajutorul acesteia se pot accesa diferite filme 360 cu situații mai rar întâlnite în viața de zi cu zi, cum ar fi zborul cu parapanta, zborul la bordul unui avion, sau plimbarea cu un roller-coaster.

Pentru a putea realiza acest proiect, folosind detalii cât mai apropiate de o experiență uzuală, Cora România și Metrorex România s-au alăturat proiectului. Astfel, echipa Ideologiq a realizat filmări direct în trenurile de pe Magistrala 1 și respectiv, în complexul Cora Sun Plaza.

Kiturile de Virtual Reality (VR) sunt un produs al echipei Ideologiq, create special pentru acest proiect. Cele șase kituri construite, oferă terapeuților posibilitatea de a observa în timp real exact ceea ce văd copiii în căștile de VR (Oculus Rift S), ghidându-i și oferindu-le susținere în parcurgerea cu succes a experiențelor. Modul de folosire a dispozitivelor este unul cât se poate de simplu, având un sistem plug&play, cu o mobilitate sporită. Un kit cântărește aproximativ 10 kg și poate fi mutat dintr-o încăpere, în alta, în doar câteva secunde.

Ideologiq este o agenție digitală cu experiență de peste 15 ani pe piața din România, care a pornit ca studio de dezvoltare software și a evoluat într-un hub de servicii cu misiunea de a integra digitalul în orice mix de marketing. Începând cu anul 2017, Ideologiq face parte din grupul Ascendis.

Agenția oferă astfel soluții digitale pentru cele mai diverse nevoi de comunicare: de la campanii online la offline, de la activările BTL la comunicarea ATL, de la generarea identității până la producția media AV, de la designul UI / UX până la dezvoltarea unui software complet, de la cursuri online până la proiecte majore de digitalizare corporativă.