Peste 200 de programatori au participat la eveniment și au fost provocați să își folosească imaginația și expertiza pentru a dezvolta produse inovatoare pe următoarele categorii tehnice: ChatBots, AR/VR, Internet of Things, Artificial Intelligence și Machine Learning.
Echipa care a dezvoltat cel mai bun proiect a fost premiată cu 25.000 de dolari, în timp ce valoarea totală a premiilor s-a ridicat la 70.000 de dolari – cea mai mare valoare din istoria concursurilor de acest gen din România.
Premiul cel mare (25.000 de dolari) a fost câștigat de o echipă de studenți, cu proiectul „DistribDoc”.
Tehnologia din spate se bazează pe Federated Learning, un mod inedit de a antrena local sisteme inteligente, în medii unde datele au o rată mare de confidențialitate. Următorul pas constă în propagarea și agregarea cunoștințelor fiecărui sistem, pentru a obține un sistem global complet. De menționat este că datele nu părăsesc niciodată mediul local, iar cunoștințele obținute de sistem sunt total abstractizate de noțiunea datelor confidențiale.
Această soluție a fost folosită pentru a demonstra, pe baza unui set de imagini radiologice care indicau pneumonia, că o posibilă implementare ar fi fezabilă în spitalele și clinicile din România, pentru a îmbunătăți performanțele doctorilor în a oferi un diagnostic mai rapid. Echipa câștigătoare a fost compusă din Horia Paul Ion, Tudor Cebere, Ionuț Ursescu, George Muraru și Valentin Mocanu.
Premiul al doilea (20.000 de dolari) a fost câștigat de echipa 30, cu proiectul „Smart Bookstore – provide an AR way of interacting with hardcover books”. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea afla mai multe detalii despre cartea care îi interesează, să o adauge în coș (fie în format fizic sau digital) și să primească recomandări de carți similare. Aplicația permite oamenilor un mod interactiv de căutare și cumpărare a carților din inventarul unei librării (fizice sau online), folosind tehnologia AR. Echipa a fost compusă din Mihaly Nagy, Ioan Vlad, Alexandru Gherghina și Leonard Leon.
Premiul al treilea (15.000 de dolari) a fost câștigat de echipa 14, cu proiectul „Connected Neighborhood System – facilitate the access in private or restricted areas”. Aplicația permite managementul intregrat al unui spațiu de parcare privat, configurarea interactivă și vizuală a echipamentelor de pe bord pentru un autovehicul și un sistem de monitorizare și intervenție în caz de pericole urbane, utilizând unități mobile și rețele de senzori. Echipa a fost compusă din Dan Petrescu, Alin Ciungulescu, Orlando Pîrlog, Cătălin Cimpoeru și Răzvan Petrescu.
Premiul pentru inovație și originalitate (5.000 de dolari) a fost câștigat de echipa 10, care a dezvoltat proiectul „Autonomous threat tracking and response system for smart cities”.
Premiul pentru rezolvarea provocării competiției (5.000 de dolari) a fost câștigat de echipa 22, cu proiectul „Configure the interior of a car on a mobile app and then see it in VR”.
Participanții au avut de ales din patru categorii pentru care puteau coda (AR/VR, ChatBots, IoT și Machine Learning), în orice limbaj de programare, în timpului concursului care s-a desfășurat pentru aproape 24 de ore, la Hotelul Intercontinental din București.
Juriul a evaluat soluțiile propuse, în funcție de tehnologia folosită, inovație, originalitate, modul în care răspund provocărilor competiției, experiența utilizatorului, funcționalitatea interfeței cu utilizatorul, design, claritatea conținutului și abilitățile de prezentare.
„S-a confirmat încă o dată că suntem un pol valoros de inovație digitală, având unii dintre cei mai talentați și pasionați ingineri. Suntem bucuroși că prin acest Coding Contest am oferit oamenilor oportunitatea de a crea soluții revoluționare, bazate pe cele mai noi tehnologii, menite să îmbunătățească viața și să schimbe lumea”, a declarat Lia Apostol, Marketing and Communication Manager, Cognizant Softvision România.