Scalarea afacerilor, identificarea de investiții și recrutarea de profesioniști specializați în cadrul echipei sunt principalele trei provocări pe care startup-urile din rețeaua TechHub Bucharest le întâmpină în momentul de față.
Datele reies dintr-un sondaj derulat în rândul startup-urilor din comunitatea TechHub Bucharest, în perioada ianuarie - februarie 2018. La sondaj au participat fondatori și confondatori de startup-uri, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, cu afaceri active pe piață de cel puțin un an de zile.
Astfel, principala provocare pe care 55,6% dintre startup-urile în tehnologie din cadrul comunității TechHub Bucharest își propun să o rezolve anul acesta este scalarea afacerilor la nivel regional și global.
Dintre respondenți, 16,7% au precizat că au ca obiectiv creșterea echipei, în timp ce 11,1% au declarat că au nevoie de experți în zona de business development. Printre celelalte obiective menționate de fondatorii de startup-uri care au participat la sondaj se numără obținerea unei investiții și managementul echipei.
Bani de la guvern și nu prea
Aproape toți participanții la acest chestionar au precizat că nu primesc sprijin financiar din sectorul public - 94,4% -, însă recunosc că ar lua în calcul o astfel de oportunitate. În același timp, 55,6% au în prezent parteneriate de business cu sectorul privat.
Totodată, 61,1% dintre cei care au răspuns la sondaj sunt deschiși la ideea unui parteneriat cu sectorul public, 27,8% resping această idee, în timp ce 11,1% nu știu încă dacă ar lua în calcul o astfel de colaborare.
În urma sondajului, 55,6% dintre antreprenori au răspuns că au în acest moment parteneriate de business cu diverse companii private.
În ceea ce privește deschiderea spre parteneriatele între startup-urile în tehnologie și corporații, datele sondajului arată că 77,8% dintre respondenți sunt interesați de astfel de parteneriate de business.
Startup Matchmaking Event - startup-urile și potențialii angajați la un loc
În urma sondajului, TechHub Bucharest organizează Startup Matchmaking Event, un punct de întâlnire pentru profesioniștii în tehnologie care vor să lucreze alături de echipe antreprenoriale și să înțeleagă mai bine ce presupune un job într-un startup.
“Startup Matchmaking Event este un eveniment prin care vrem să venim în ajutorul startup-urilor din comunitate prin a-i pune în contact cu profesioniști valoroși, care își doresc să contribuie cu expertiza pe care o au la dezvoltarea produselor tech românești de succes. Este un punct de întâlnire între startup-uri și oameni cu experiență în zona de produs, business, marketing, software și finanțe, care nu știu exact ce presupune un job într-un startup (fie el din postura de fondator, cofondator sau membru al echipei) și vor să afle direct de la cei care trec zi de zi prin asta. Evenimentul are loc pe 19 aprilie, la TechHub Bucharest, iar participarea este gratuită”, a precizat Daniel Dragomir, fondator & CEO TechHub Bucharest.
Startup-urile care vor vorbi despre ce înseamnă un job într-o echipă care inovează constant și care sunt principalele provocări sunt Appticles, Render Street, Gloria Food, Minutizer și Talent Browse.
Cei interesați să afle mai multe despre ce presupune să lucrezi într-un startup, care își doresc să descopere oportunități de carieră sau vor să își găsească un viitor cofondator, se pot înscrie gratuit pe website-ul evenimentului.
Sondajul reprezintă o evidențiere a nevoilor startup-urilor din comunitatea TechHub Bucharest și nu reprezintă o concluzie asupra întregului ecosistem de antreprenoriat în tehnologie din România.