Organizația The Nurturing Co este cunoscută în principal pentru crearea brandului BAMBOOLOO, una dintre primele mărci de hârtie igienică din bambus, ce nu utilizează deloc material plastic.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pământului și în conformitate cu planul său de sustenabilitate pe 10 ani, Razer a alocat 50 de milioane de dolari pentru a sprijini și a investi în start-up-uri de mediu și de sustenabilitate. Fondul verde Razer va fi administrat de zVentures, ramura de investiții a Razer și va fi o parte importantă a activităților strategice de investiții ale Razer.

Parte a verticalei Investițiilor Verzi, Razer Green Fund va încerca să promoveze o mentalitate ecologică în rândul comunității de tineri, generația Y și Gen Z, prin investiții strategice selective. Aceste investiții au ca scop accelerarea companiilor din domeniul sustenabilității, un accent deosebit fiind pus pe categorii precum energia regenerabilă sau gestionarea plasticului și a emisiilor de carbon. Cu suportul Razer Green Fund, companiile pot dezvolta tehnologii inovatoare care pot contribui la îmbunătățirea lumii pentru generațiile viitoare.

Pentru a inaugura inițiativa Green Fund, Razer a finalizat o investiție inițială în The Nurturing Co. prin zVentures. Parteneriatul va permite BAMBOOLOO (marca de hârtie igienică sustenabilă a companiei Nurturing Co.) să implementeze și să furnizeze hârtie igienică din bambus în unele dintre birourile globale ale Razer, inclusiv în noul sediu central din Asia de Sud-Est și în biroul din Malaiezia, ambele fiind pe cale să se deschidă în curând.

Pasta de bambus s-a dovedit a fi alegerea durabilă pentru hârtia igienică. Pe lângă viteza de creștere, pasta de bambus necesită cu 90% mai puțină apă și cu 70% mai puțin carbon pentru a fi produsă, în comparație cu pasta de celuloză din lemn. Trecând la hârtia igienică din bambus, o familie de patru persoane poate economisi peste 30.000 de litri de apă într-un an.

În martie 2021, Razer a trasat un plan de sustenabilitate pentru următorii 10 ani ca parte a inițiativei sale #GoGreenWithRazer. Printre obiectivele sale numărându-se utilizarea unui procent de 100% energie regenerabilă până în 2025 și atingerea neutralității în privința emisiilor de carbon până în 2030.