Unul dintre trendurile care pot fi văzute la Internet and Mobile World 2015 de la București este oferirea de soluții inteligente pentru case. Odată cu avansul luat de domeniul Internet of Things, numeroase companii locale implementează soluții prin care locuințele pot fi automatizate
La standurile de la Internet and Mobile World am descoperit două produse interesante, despre care vom scrie mai în detaliu în perioada următoare, numite Casa din Viitor și Istabai. Ambele sunt soluții importate în România, nu produse aici, dar implementările se fac de către echipe locale.
Casa din Viitor - o soluție de 500 de euro
Casa din Viitor are în momentul de față 200 de clienți cărora le-au oferit implementare și asistență, iar 300 de clienți și-au cumpărat doar soluțiile hardware și le-au implementat singuri, potrivit lui Alin Stoica, sales manager la Casa din Viitor.
Prețurile pentru o casă inteligentă pot părea piperate, dar costurile se recuperează cu ajutorul economiei la energie electrică și termoficare, pe termen lung. Pachetul de start costă 300 de euro, cel pentru familie 500 de euro, iar pachetul integral 1.200 de euro.
Primul pachet conține o priză inteligentă care poate fi programată să se închidă la plecarea din casă, un senzor pentru ușă care ajută la declanșarea prizei, dar și un senzor de mișcare, lumină și temperatură.
Pachetul Family conține două prize inteligente, o cameră video care poate fi controlată de la distanță pentru securitatea casei, un senzor de ușă și de geam, un senzor de fum și un senzor de inundații. „Am avut o situație cu patru case din zona Pipera care au fost inundate. Am venit și am montat un senzor de inundație care închide țevile în momentul în care detectează o problemă și apa nu mai curge“, a mai spus Alin Stoica la standul casadinviitor.ro.
Cei care nu vor să cumpere pachetele care conțin și instalarea, pot să aleagă doar pentru module simple, pe care să le implementeze singuri. De exemplu, o priză inteligentă costă 70 de euro, dar poate să reducă pe termen lung consumul de energie electrică. Pe lângă prize, pot fi montați în casă senzori de fum și de inundație, termostate inteligente, sisteme de securitate și supraveghere video, dar și alarme inteligente pentru yale.
Sistemele folosesc protocolul Z Wave. Cei de la Casa din Viitor pot seta diferite scenarii pentru casele inteligente, nu doar unele care țin de prezența fizică a proprietarului casei. De exemplu, sistemul poate fi conectat la telefonul inteligent al proprietarului și poate prelua localizarea. Prin acest lucru va ști când se apropie acesta de casă și va putea să pregătească totul ca atare - temperatură, lumini, deblocarea ușilor la intrarea în scară sau la poartă.
Istabai - caloriferul 2.0
O altă soluție mai simplă pentru casele care economisesc energie este Istabai, un produs din Grupul Draugiem din Letonia, adus în România de cei de la Danemar. Actualizările software și asistența se realizează în România.
Istabai e o soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă, mai ales că odată cu venirea iernii calorifele vor consuma foarte mult. Produsul poate fi sub forma unui termostat inteligent care se montează la capătul fiecărui calorifer din casă. Acesta transmite prin unde radio informațiile despre temperatură unei stații de control care poate să o reducă sau să închidă caloriferul.
Istabai a intrat pe piața din România acum trei luni și au deja 55 de clienți persoane fizice. Momentan vânzările se fac către consumatori, pe site, nu către complexe rezidențiale. Sistemul are costuri care depind de numărul de camere, dar pornește de la 270 de euro și poate ajunge și la 1.100 de euro pentru patru camere.