Cu ocazia aniversării, Fashion Days organizează pentru toți clienții săi un eveniment de shopping de amploare, cu reduceri de până la 70% la o gamă de sute de mii de produse, și multe altele. Evenimentul de reduceri va începe pe 13 decembrie, în cursul serii, și va continua pe durata întregii zile de 14 decembrie. Clienții care au aplicația de mobil instalată vor putea beneficia de promoții în exclusivitate, înainte de startul campaniei în website.

Oficialii Fashion Days au precizat faptul că, anul acesta, 7 milioane de comenzi au fost plasate de clienți în România, Bulgaria și Ungaria. În total, în cei 8 ani, valoarea comenzilor făcute de clienții Fashion Days a ajuns la 380 de milioane de euro, fără TVA, la nivel de grup. În România, clienții au comandat produse în valoare de 220 de milioane de euro, fără TVA.

8 ani de Fashion Days, reduceri la îmbrăcăminte și încălțăminte

Site-ul fashiondays.ro a fost accesat de peste 90 de milioane de ori și au fost folosiți peste 900.000 de termeni diferiți în căutări. Nu au lipsit nici situațiile inedite, unii vizitatori căutând ”drujbă pe benzină”, ”anvelope de iarnă” sau „ciocan rotopercutor”. Vedetele în topul căutărilor pe Fashion Days sunt însă: ceasurile, căutate de 256.000 de ori, rochiile, de 228.000 de ori și costumele de baie, de 132.000 de ori.

Până acum, cel mai fidel client Fashion Days a plasat 1.800 de comenzi, cu un total de 2.700 de produse.

Aplicația de mobil Fashion Days rămâne preferata clienților, în luna noiembrie, în România, generând 60% din venituri. Clienții care au aplicația instalată beneficiază de oferte speciale, vouchere și chiar de campanii de reduceri dedicate. În cei 8 ani, numărul clienților de sex masculin a crescut și el, 44% dintre produse fiind livrate către bărbați.

”Oferta Fashion Days include, în acest moment, peste 40.000 de articole unice, de la 455 de branduri diferite, cele mai multe fiind produse din sezonul toamnă/iarnă 2017. Fashion Days a fost mereu în pas cu tendințele și ne-am poziționat, în cei opt ani, ca trendsetter în această parte a Europei, aducând în shop branduri internaționale în premieră și colecții unice pe piețele în care activăm. Zilnic fotografiem, în medie, 600 de produse și descărcăm peste 90 GB de poze, iar peste 500 de modele ne-au ajutat să le oferim clienților noștri o prezentare cât mai fidelă a produselor, prin cele 12 milioane de fotografii pe care le-am făcut în cei 8 ani de Fashion Days”, spune Robert Berza, CEO-ul retailerului.