Nu e suficient să ai o idee genială și un produs bun. Dacă vrei să ai succes cu adevărat în lumea afacerilor, trebuie să știi și cum să-ți promovezi produsul. Dar dacă ești la început de drum, banii abia îți ajung de pe o zi pe alta - de unde să mai investești și în marketing?

Din fericire, există câteva modalități ieftine prin care să îți promovezi afacerea și ai putea să încerci să le pui în aplicare în 2018.

1. PR DIY

Una dintre cele mai eficiente metode de a-ți promova afacerea este prin intermediul presei, adică prin PR și comunicate de presă. Partea bună este că nu trebuie să apelezi la o agenție de PR pentru a intra în vizorul presei și nici nu trebuie să dai bani pentru promovare.

Învață să redactezi un comunicat de presă (trebuie să arate ca o știre), contactează câțiva jurnaliști pe care îi citești deja (găsești adresele de contact pe site-urile publicațiilor sau îi poți contacta pe LinkedIn/Facebook) și ține cont de faptul că trebuie să oferi și informații relevante, demne de o știre, nu doar să te lauzi.

Pentru început, poți încerca să te împrietenești cu câțiva jurnaliști și, eventual, să le oferi în exclusivitate informații importante.

2. Content marketing

Dacă PR-ul are rezultate mai slabe decât te așteptai, poți oricând să încerci să faci un pic de content marketing. Este vorba despre conținut plătit pe care îl poți afișa pe diverse site-uri și în diverse publicații.

Cu toate că va trebui să scoți niște bani din buzunar (prețul variază în funcție de publicație), ai avantajul că poți controla exact mesajul pe care vrei să-l transmiți. De asemenea, rezultatele pot fi mult mai bune decât în cazul bannerelor clasice (care pot fi blocate de programe de tip AdBlocker).

Înainte să te arunci cu capul înainte, documentează-te în legătură cu publicul publicațiilor pe care le ai în gând. Publicul lor ar trebui să corespundă publicului țintă al companiei tale. Nu are rost să faci reclamă la anvelope pe un site de nutriție. Dacă prețurile pe care le auzi par prea mari, încearcă să negociezi și ia mereu în considerare faptul că ai putea propune și un barter.

3. Marketing afiliat

Dacă startupul tău face produse pentru publicul larg (B2C), atunci poți apela la marketingul afiliat pentru a fi promovat de publicații sau de bloggeri. Prin marketing afiliat, cel care scrie despre tine primește un comision pentru fiecare vânzare generată prin link-urile puse de el.

Marketingul afiliat îl poți face prin platforme dedicate (2Performant, Profitshare sunt cele locale), sau poți implementa un mecanism propriu la tine pe site. Recomandarea noastră ar fi să mergi direct către platformele dedicate - cu toate că percep și ele un comision, au avantajul de a fi cunoscute de cei care lucrează în media și te pot ajuta considerabil cu promovarea.

4. Parteneriatul cu platforme consacrate

Una dintre cele mai bune metode de a te promova atunci când ești la început de drum este parteneriatul cu un jucător deja mare. Dacă produsele sau serviciile pe care le oferi tu ar complementa serviciile sau produsele unei companii mai mari, nu ezita să pui mâna pe telefon și să propui o întâlnire.

Nu te aștepta ca o companie mare să te promoveze pe ochi frumoși. Trebuie să oferi ceva la schimb - fie că este vorba despre equity, o parte din profituri sau discounturi pentru clienții companiei respective, trebuie să fii pregătit să dai ceva și de la tine dacă vrei să fii promovat.