Nu știm încă beneficiile pe care le vor primi afacerile și startup-urile fondate acolo din partea UE, pentru că, probabil, vor exista și nu va fi chiar o rupere și o izolare totală a Marii Britanii de restul Europei, însă cea mai recentă acțiune a guvernului britanic ne face să credem că tot e mai bine să își duci startup-ul în Maria Britanie, în ciuda Brexitului.
Astfel, cercetătorii și antreprenorii tech din Londra au primit încă 780 de milioane de lire din partea statului pentru finanțarea centrelor de inovare din țară. Asta, în timp ce la noi se taie fonduri de la cercetare pentru finanțarea altor zone pe care guvernul le consideră prioritare.
Potrivit City A.M, cancelarul Philip Hammond a anunțat că guvernul își dorește să extindă centrele de inovare pentru a sprijini tehnologiile care vor contura o nouă față a lumii în anii următori.
Astfel, Trezoreria a pus la dispoziție încă 780 de milioane de lire, pe lângă cele 180 de milioane de lire pe care le mai oferise statul în urmă cu o lună.