Dar cum poți ajuta echipa, mai exact, în calitate de lider, pentru a face față unor situații de criză, fără a afecta productivitatea companiei sau sănătatea mentală a angajaților? Rose Bryant-Smith și Grevis Beard, coautori ai cărții "Fix Your Team", își împărtășesc sfaturile pe startupdaily.net, despre cum să gestionezi echipa atunci când aceasta trece printr-o criză internă sau una bazată pe probleme personale.
Află nevoile angajaților
Dacă ți se aduce la cunoștință faptul că un membru al echipei trece printr-o perioadă mai dificilă pe plan personal, întreabă-l în privat dacă are nevoie de ceva. Încearcă să nu fii intruziv, ci doar să-l asiguri de sprijinul tău. În același timp, un manager trebuie să știe să gestioneze oamenii diferit, în funcție de personalitate. „Este posibil ca oamenii să fie tratați diferit și totuși în mod echitabil. După caz, explică echipei raționamentele acțiunilor tale”, sugerează autorii.
Planificați acțiunile
După ce ai înțeles care sunt nevoile fiecărui membru al echipei, spune-le care este planul prin care îți propui să-i spijini: cine și ce sarcini are, în ce perioadă și ia în calcul zilele libere pe care le solicită. Nu este indicat să planifici lucrurile pe o o perioadă mai lungă de timp, întrucât pot apărea situații neprevăzute. În același timp, fii clar în privința faptului că acest plan poate fi ajustat în funcție de circumstanțe.
Adaptează-te la nevoile angajaților
Coautorii Bryant-Smith și Beard propun ca exemplu legislația din Australia care spune că angajatorii trebuie să ia în considerare ajustări rezonabile la locul de muncă pentru angajații bolnavi sau accidentați. Acestea ar putea presupune modificarea sarcinilor, ale programului de lucru, relocarea, schimbarea echipamentului de lucru și alte aspecte.
Păstrați legătura
Ulterior, după ce v-ați pus de acord asupra unui plan, vorbește în mod regulat cu membrii echipei pentru a afla cum fac față situației și dacă au nevoie de modificări ale planului după o perioadă de timp. „Încurajează-i să păstreze legătura cu tine. Nu presupune că sunt în regulă doar pentru faptul că nu ți-au vorbit în această privință”, sugerează autorii articolului.
Încurajează comunicarea
Se spune că unde-s mulți puterea crește, iar acest lucru este vizibil și atunci când un membru al echipei se confruntă cu o criză personală. Performanțele scăzute acela acestuia se pot reflecta asupra întregii echipe. În schimb, lucrurile pot sta altfel dacă există comunicare în cadrul echipei și restul membrilor pot interveni pentru a ajuta colegul să-și îndeplinească sarcinile. În același timp, este important să se respecte viața privată a angajatului, de aceea trebuie să te asiguri că este de acord să împărtășești acele detalii cu restul echipei.
Organizează traninguri
Problemele privind toleranța și integritatea la locul de muncă au devenit un aspect greu de neglijat. Abaterile de la normele de conduită, cum ar fi hărțuirea de orice fel, sunt involuntar încurajate dacă nu există comunicare. Neînțelegerile și interpretarea greșită a comportamentului pot duce la izolarea oamenilor atunci când au cea mai mare nevoie de sprijin. Sănătatea mentală este la fel de importantă la locul de muncă precum orice alte beneficii pe care le asiguri angajaților. Așadar, pe lângă trainingurile tehnice, este indicat să organizezi și sesiuni privind toleranța la locul de muncă, combaterea hărțuirii sau beneficiile diversității.
Ia măsuri în cazul acuzațiilor
În cazul în care a fost depusă o plângere împotriva unui angajat, aceasta trebuie tratată în conformitate cu politicile și procedurile adoptate de companie. Este important să fie aplicate în mod echitabil. În același timp, trebuie să recunoaștem că oricine dintre noi se confruntă cu perioade mai neplăcute în viața personală, iar uneori acest lucru se răsfrânge asupra comportamentului la locul de muncă, de aceea este important ca ambele părți implicate într-un conflict să beneficieze de suport, cum ar fi consiliere sau concediu.