Cum tehnologia face parte din orice aspect al vieții cotidiene, de la nivel individual la cel macro, al orașelor în care locuim, lumea noastră va arăta cu totul diferit în următorii ani.
Inspirați de Clever, parte a grupului Free Now, deținut de Daimler și BMW, am decis să plecăm într-o călătorie în care nu doar să ne imaginăm cum va arăta orașul viitorului, ci să vă povestim asta.
Stăm de vorbă cu economiști, consultanți, reprezentanți ai companiilor de mobilitate și tehnologie, cu oameni care au viziune, cei implicați acum sau care pot contribui la transformarea orașelor și încercăm să creionăm o imagine a unui București al anului 2050.
Internetul va conecta tot orașul, senzorii vor fi peste tot, camerele de supraveghere vor fi realitate, iar autobuzele vor primi și trimite notificări către oameni. Din această economie vor dispărea joburile necalificate, sau repetitive, care pot fi făcute de roboți.
Specialiștii pe care i-am chestionat în cadrul materialului, vorbesc despre faptul că va fi încurajată creativitatea oamenilor, putând să fie automatizate joburile sau activitățile plictisitoare, periculoase. În orașul viitorului, funcționarii publici, la fel ca angajații din organizații de toate mărimile, vor învăța să lucreze alături de roboți software, pe care îi programează să le ușureze sau să le completeze munca.
Totodată, tehnologia va contribui și la asigurarea unui grad mai mare de flexibilitate în cazul angajaților, o facilitate pe care și-o doresc tot mai multe persoane care lucrează deja, dar mai ales care sunt în căutarea unui loc de muncă.
Flexibilitatea se leagă și de mobilitate, un conceput pe care, la fel, tehnologia îl poate schimba pe viitor. Utilizatorii doresc să aibă servicii de mobilitate interconectate în mod inteligent, pe care le pot căuta, le pot rezerva și pot plăti simplu și direct prin intermediul smartphone-urilor lor.
Am început să discutăm tot mai mult despre conceptul de smart city. De altfel, România are 330 de proiecte Smart City în desfășurare în momentul de față, în 45 de orașe mari, medii și mici din țară. Un oraș inteligent ar putea fi considerat o comunitate în care rețelele și serviciile tradiționale devin mai eficiente prin utilizarea tehnologiilor digitale și de telecomunicații în beneficiul cetățenilor și a mediului de afaceri. Dezvoltarea sustenabilă din punct de vedere al relației cu mediul înconjurător, viața socială sănătoasă, posibilitățile de dezvoltare personală și a nivelului de trai sunt câteva dintre atuurile unui oraș în viitor care a învățat să fie smart.
În orașul viitorului, informațiile sunt vitale. Ele vor fi elementul comun și vor lega tot ce se află într-un oraș, de la infrastructură la locuitori. Asfel vom ajunge de la smart city la smart building, smart road, smart connection, totul fiind făcut pentru smart people.
Abonează-te la newsletter-ul start-up.ro pentru a primi toate articolele din această serie. Vom publica câte un material o dată la două săptămâni și așteptăm sugestiile și comentariile voastre.
---