Cine ar trebui să modereze Internetul?

Ideo Ideis este un festival de teatru tânăr și educație non-formală, care are loc anual în Alexandria de nu mai puțin de 14 ani. Pentru că această vârstă coincide cu cea la care un adolescent își face buletin, nucleul echipei de organizare a stat să se gândească dacă nu cumva tema acestei ediții ar trebui să fie tocmai responsabilitatea: ce înseamnă să îți conștientizezi discursul de sine, să descoperi că trebuie să începi să îți asumi tot felul de chestii și să vezi și consecințele unor acțiuni. Mai apoi s-a strâns cercul în jurul responsabilității în online pentru că, sincer, cine mai poate să își imagineze în zilele noastre un adolescent fără să îi vizualizeze și un smartphone în mâini, pe care dă un scroll? Așa s-a ajuns, aproape natural, și la sloganul “Tu cât poluezi pe net?“, precum și la o serie de interviuri despre arena în care au loc hate speech, revenge porn, cyber bullying și fake news: marele internet și ce îl face să fie așa cum îl știm.

---

“Tu cât poluezi pe net?“ este întrebarea la care ne invită să ne gândim ediția a 14-a a festivalului de teatru tânăr și educație non-formală Ideo Ideis, care are loc între 6 și 12 august la Alexandria.

Cine are dreptul și/sau datoria de a reglementa, modera și cenzura discursule agresive din online? Pot fi ele reglementate exclusiv legislativ? Ar trebui să existe un cod de bune maniere pentru viața online?

Codruța Pohrib este profesoară, absolventă a Masterului de Studii Culturale Britanice al Universității București. A lucrat la un doctorat despre memoria culturală a comunismului și generații în postcomunism și a predat literatură comparată la Utrecht University.

„În anii 90, la începuturile internetului, se scriau manifeste care propovăduiau libertatea absolută a cyber-cetățenilor. Internetul era văzut ca un spațiu care promitea emanciparea de sub autoritatea statului național și întemeierea unei utopii a pieței libere, guvernate de fiecare pentru el însuși în accepțiunea libertarienilor sau de toți pentru toți și binele comun, în variantele comunitare. Evident că internetul nu a produs schimbarea orânduirii sociale, ba, mai mult, azi e din ce în ce mai des perceput drept o amenințare directă la adresa democrației, toleranței, armoniei sociale.

În timp ce unii solicită reglementarea strictă a onlineului, alții atrag atenția asupra pericolului hipercontrolului și monitorizării orwelliene a cetățenilor. Dincolo de complexitatea discuțiilor despre legiferarea mediului online, deja există ghiduri de "netiquette", dar e imperios necesar ca infracționalitatea online să fie pusă sub incidența legii.“

Monica Ploeșteanu, profesor de limba și literatura română la liceu și absolventă Teach for Romania. A învățat multe despre educația media alături de Centrul pentru Jurnalism Independent în programul „Predau Educație Media!” și îi place să lucreze cu adolescenți.

„În momentul în care vorbim de utilizatori minori, cred că părinții acestora pot interveni pentru a cenzura ceea ce deja depășește granița libertății de expresie, fiind deja un atac la altă persoană. Autoritățile ar trebui sa fie îndreptățite și să înțeleagă gravitatea faptelor, ceea ce încă nu se întâmplă, să devina alfabetizate media și să nu pună și mai multă presiune pe victimă. În cazul revenge porn, de exemplu, victima ajunge sa fie învinovățită din toate părțile, pentru că mulți considera că ar fi vina sa că ar fi încredințat filmările sau pozele nud persoanei care le-a folosit împotriva ei/lui. Sau dacă este încă adolescent/ă, îi e greu să ceară ajutorul unor adulți cărora trebuie să le spună că a fost activ/ă sexual sau chiar să se expună situației în care aceștia să ajungă să vadă acele materiale. Rețelele de socializare ar trebui sa aibă si ele politici mai bune de reglementare. Un cod de etica ar fi util, însă trebuie însoțit de consecințe pentru încălcarea dispozițiilor sale.“

Constantin Vică este doctor în filosofie cu o teză în domeniul internetului şi al tehnologiei web. Activitatea lui se concentrează asupra aspectelor etice ale proprietăţii intelectuale, eticii şi politicii noilor tehnologii, diverselor problematici de etică aplicată, precum şi dezvoltării noilor media în contextul comunicării interculturale.

„Dreptul nu-l deține nimeni, dar puterea stă în mâinile câtorva. Viața online e acum total intersectată și/sau suprapusă cu cea offline, nu mai e un teritoriu aparte, o lume cu o graniță proprie. Orice discurs online poate fi judecat după legile unui stat, dacă privește cetățenii și e formulat de cetățenii unui stat; sau putem să aplicăm o grilă a drepturilor omului.

Platformele online ar trebui să-și asume responsabilitatea de a cenzura un discurs al urii? Răspunsul nu e atât de simplu. Dacă da, nu cumva vor ajunge să fie autoritare? Dar în cazul unui stat autoritar, e-n regulă să lăsăm poliția/guvernul să facă asta? Nici sistemul democratic, care cere protecția dreptului la exprimare și limitarea lui când expresiile creează daune nejustificate unor persoane, care ar presupune un judecător să ia decizii nu e prea bun din punct de vedere al fezabilității și vitezei de reacție. Ne aflăm cu adevărat într-o dilemă. Pare a fi problema de bază atât în guvernanța internetului, cât și a libertății de exprimare.

Codul bunelor maniere online există, dar nu unul universal. Normele sociale merg brici online. Sunt anumite lucruri care nu se fac sau nu se spun într-o comunitate. E interesant că toți participăm la mai multe comunități, uneori concomitent, și asta ne solicită o capacitate de joc mai mare. Nu toți o vrem sau avem, așa că ne limităm la peretele aparent propriu al rețelei dominante.“

Emilian Mihailov este lector universitar și doctor în filosofie. Mihailov cercetează etica aplicată, filosofia morală analitică, etica lui Kant, psihologia morală şi neuroetica. Activitatea lui didactică se axează pe disciplinele Teorii etice, Etică aplicată şi Istoria ideilor. În cercetare se concentrează în prezent pe problematica implicaţiilor psihologiei morale experimentale şi ale neuroştiinţei asupra normativităţii şi eticii aplicate.

„Este datoria guvernelor și instituțiilor judiciare de a reglementa și pedepsi discursurile care instigă la ură și violență. Dar, într-adevăr, nu este suficient. Trebuie să avem pe cât posibil o dezbatere mai largă și transparentă despre ce fel de internet vrem. Unul care este subordonat doar intereselor economice ale marilor corporații sau unul care se supune și controlului democratic?“

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania, specializându-se în sociologia politică. În ultimul deceniu a lucrat în mai multe proiecte având de a face cu consultanța politică, electorală și dezvoltarea urbană.

“Răspunsul aici ține automat de cultura în care ne aflăm. Fenomenele înfiorătoare de la mijlocul secolului trecut au evidențiat europenilor necesitatea controlării limbajului public.

SUA aveau altă paradigmă, ceea a libertății individuale ("free speech"), excesele sau ura fiind pedepsite juridic în urma plângerilor celor care se simt atacați - în alte cuvinte, nu exista o intervenție imediată a statului. Și în SUA lucrurile au început să se schimbe pe modelul european, dar lent și cu o rezistență puternică din partea societății. În legislația americană a apărut noțiunea de "hate crime", dar și în contrareacție victoria lui Trump, care acum un deceniu sau două sau trei ar fi fost imposibilă.

Paradigma controlului e atrăgătoare, dar putem ajunge repede la consecințe neprevăzute sau, cum le spunem în sociologie, efecte perverse. Contextul este uneori greu de definit, și tocmai contextul poate fi elementul decisiv. Declarația de Independență poate să pară azi o chemare la revoluție anti-Trump (vezi aici). Nu e întotdeauna clar ce e ironie sau umor. Orice ai spune sau scrie public, măcar o persoană din audiență se poate simți în vreun fel ofensată.

Codurile de bune maniere funcționează în societăți care au norme comune. Un grup de prieteni are întotdeauna un asemenea cod (nescris). Pentru toți utilizatorii de online este greu de găsit așa ceva, chiar și dacă vorbim doar de un oraș sau o țară.“

Silvia Guță este psiholog, specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de 15 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt Ideo Ideis, SYT (Showcase of Young Talent) sau In a Relationship.

“Sigur că fiecare dintre stakeholderii implicați în această discuție are o componentă de responsabilitate în ceea ce privește reglementarea spațiului public virtual: giganții IT ce dețin platformele de socializare, statele care își apără interesele economice, politice și pe cetățenii săi, dar și cetățenii și comunitățile diverse din are aceștia fac parte. Cu cât mesajul responsabilității individuale vine din mai multe părți și ca discurs, și ca model de comportament, cu atât mai mulți oameni vor prelua modelul auto-responsabilizării. Altfel, orice cenzură sau legiferare nu vor reuși decât prin instrumente de opresiune, ceea ce ar trage un semnal de alarmă pentru democrație și ar învrăjbi și mai mult taberele, alimentând ciclul discursurilor agresive.“

De ce crezi că un nou mod de comunicare în masă a devenit gazda unor instrumente de teroare socială, religioasă, etnică încă pentru persoane aflate la vârste mici?

“Pentru același motiv pentru care poți parca mașina oriunde vrei în București. Nu ți se întâmplă nimic costisitor dacă faci asta. Mai există un aspect care e specific adolescenților: obsesia pentru modul în care sunt percepuți de ceilalți și ce se mai vorbește despre propria persoană. Nu e de mirare că fix aceste vulnerabilități sunt ținta instrumentelor de teroare, dar și cauza depresiei care crește exponențial în rândul utilizatorilor tineri.“ Emilian Mihailov

“Simplu - pentru că este un nou mod de comunicare în masă. Și este unul care dă impresia - cel puțin, dar o și promite într-o oarecare măsură - că girează pentru utilizatorii săi. Adică oamenii au tendința de a avea încredere în ceea ce le intră automat în feed-ul facebook-ului sau al instagram-ului. Și tot ce apare acolo e public și creează reacții emoționale, uneori chiar valuri de reacții în lanț la numeroși utilizatori. Dar nu doar în aceste exemple se regăsește problema cu care ne confruntăm ca și societate, deși ele sunt cele care cer soluții urgente, căci copii sunt cei mai vulnerabili și influențabili dintre utilizatorii internetului.“ - Silvia Guță

“Înainte de Luther, pentru a citi Biblia (care era exclusiv în latină) trebuia să studiezi ani întregi limba respectivă. Nu știai latină? Biblia era un mister pentru tine. De la primele tipografii trăim în epoca comunicării în masă. O problemă similară cu cea menționată de tine exista și în epoca radio-ului și în cea a televiziunii. Numai că atunci furnizorii de conținut erau un grup select - statul și corporații care doreau profit. Acum orice poate intra pe o rețea online și scrie orice.“ - Barbu Mateescu

“Pentru ca le oferă o putere de comunicare care nu le este accesibilă în viața socială reală. Pe net, toți suntem egali (într-un anumit fel).“ - Radu Umbreș

“Ura e pretutindeni și a fost înainte de toate mediile de comunicare. N-aș zice teroare, căci asta presupune intenții criminale și ceva programat, dar hărțuire, discurs al urii, da. Internetul nu e condiție de posibilitate a urii, ci una de diseminare. Bullying a fost dintotdeauna în școală, iar acum vedem o formă a lui online. La fel și shaming-ul. Diferența e de grad, dar aici trebuie să fim atenți să nu reducem amplitudinea fenomenului. Gradul e infinit mai mare, prin puterea diseminării. Copiii și adolescenții sunt cruzi și dominatori, ca-n Împăratul muștelor. Dar sunt și cei mai solidari dintre oameni și cei mai puțin infestați de jocul economic al supraviețuirii (nu întotdeauna). Internetul, platformele sale web și aplicațiile, le-a dat o voce. Ține și de adulți cum se exprimă acele voci.“ - Constantin Vică

“Pentru că e un mod facil de a o face fără sa li se întâmple nimic agresorilor. De asemenea, cred că adulții nu prea știu foarte bine ce fel de discuții au loc intre copii si adolescenți atunci când sunt doar ei intre ei, ce limbaj este folosit, câtă agresivitate există și acolo în comunicare. Pentru că multe persoane aflate la vârste tinere au empatia mult nedezvoltată. Și pentru a-și satisface nevoi de putere, atenție, control etc. ajung la comportamente de bullying și discriminare. Dar nu au capacitatea de a se pune în locul celuilalt, de a se gândi cum se simte victima, ce efect are comportamentul lor asupra acesteia. Mai ales când victima este la distanță, când nu o vezi. Apoi, mulți copiază comportamentul celorlalți. Dacă cineva pare a fi în poziție de putere atunci când face aluzii discriminatorii la adresa cuiva pe baza religiei, etniei, orientării sexuale, iar martorii rămân pasivi (dacă există), nevrând să devină și ei victime, apare riscul ca și alții să facă la fel pentru a dobândi statut, putere în cadrul grupului (pe o conversație de grup de WhatsApp, de exemplu). Victima poate deveni la rândul ei agresor, pentru a supraviețui. Un elev mi-a zis odată, după ce îl discriminase pe alt coleg deși el însuși se confruntase mult cu bullying: „Eu așa i-am văzut pe colegi că fac, aleg să se ia de cineva mai slab decât ei.” Era o încercare de adaptare la energia (negativă) a grupului.“ - Monica Ploeșteanu

“Viteza de circulare a informației, conținutul intens afectiv care e intrinsec comunicării online (Facebook, de exemplu, depinde de munca emoținală a utilizatorilor pentru profit, deci se poate spune că modelul de business al companiei și arhitectura software în sine predispun la dezbaterea pătimașă), potențialul crescut de tribalizare a opiniilor, maleabilitatea crescută a conținutului, crearea de genuri noi de comunicare care par, dar de multe ori nu sunt cu adevărat deliberative: toate aceste particularități ale online pot fi factori favorizanți. Dar ar fi greșit să picăm în determinism media. Factorii sociali, politici, culturali determină în egală măsură cum proiectăm și cum folosim diverse platforme, iar acțiunile din online determină la rândul lor viața socială. E un feedback loop constant, de fapt.“ Codruța Pohrib

Află mai multe despre programul și obiectivele festivalului pe www.ideoideis.ro.