A treia ediție a evenimentului anual Transilvania Demo Day va avea loc săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, la Cluj.

apple-758333_1280

Organizat de centrul de antreprenoriat Startup Transilvania, împreună cu acceleratorul Sprint Point și rețeaua Business Angels România, acest eveniemtn vrea să promoveze investițiile în startup-urile tehnologice din regiunea Transilvaniei. De trei ani, evenimentul adună startup-uri care își prezintă proiectele și pot interacționa cu posibili investitori.

Fiecare echipă are la dispoziție 180 de secunde pentru a-și prezenta ideea de afacere și demo-ul produsului său. Ulterior, vor mai fi 180 de secunde la dispoziție pentru întrebări de detaliu și feedback din partea audienței formate din antreprenori, potențiali clienți și investitori. Cea mai bună prezentare va primi 500 de euro și va putea discuta în continuare cu mentorii din program.

Termenul limită de aplicare pentru ultimele trei locuri disponibile este 11 decembrie până la ora 14. Puteți să vă înscrieți direct pe site-ul Startup Transilvania.

Cei care vor să participe în audiență au intrarea gratuită, iar 15 startup-uri sau idei vor fi selectate pentru a pitchui în cadrul evenimentului de o zi.

În anul trecut au mai participat Catwalk15, Tintag sau SenseWave, iar ultimii au și câștigat. Anul acesta din juriu vor face parte Voicu Oprean de la AROBS Transilvania, Bogdan Herea (Pitech+Plus), Philipp Kandal (Telenav), Erik Barna (Life is Hard) și Andrei Tabârcea (Business Angels România).

Accesul la eveniment este gratuit, dar se face pe baza înscrierii prealabile pe site-ul centrului de antreprenoriat.