Academia lui Ed este un proiect dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. “Ne propunem ca din micul "IED" ce intră în proiect să iasă un "ED" vertical prin îndepărtarea factorului de "I"nfluențabilitate.”, spun creatorii proiectului pe pagina de Facebook a proiectului.
Academia lui Ed - organizația care vrea să ofere elevilor ce școala nu le poate da
Practic, ce fac? Nu sunt un startup. Nu sunt un business. De ce scriem despre ei? Pentru că ne plac inițiativele educaționale care vor să scoată mai mult din școala românească. Academia lui Ed e un proiect prin care se organizează ateliere de educație nonformală pentru elevi, ca aceștia să dezvolte skill-uri pe care nu le au în mod normal în școală.
Andrei Nistor a avut prima oară ideea pentru Academia lui Ed la sfârșitul lui 2017, la 20 de ani. Vine din Galați, a făcut un an de ASE la București, iar anul acesta termină facultatea la Galați. Proiectul l-a pus pe hârtie în ianuarie 2018, o serie de ateliere prin care elevii să poată să învețe să ia decizii, să lucreze în echipă și să aibă gândire critică, adică acele lucruri care lipsesc școlii din România.
“Organizam împreună cu doi prieteni ateliere de educație nonformală pentru copii de clasele a VII - VIII-a, pe trei dintre temele cele mai căutate în 2030 de angajatori: lucru în echipă, luarea deciziilor, critical thinking”, povestește Andrei, care a participat la tabăra cu numărul 5 din seria Startup Your Life organizată de start-up.ro.
“Intenția noastră era să-i lăsăm pe participanți cu niște atitudini legate de skill-urile de mai sus. Dar de cele mai multe ori, fiind foarte flexibili ajungeam și la subiecte de actualitate pentru ei: relații, liceu, prieteni etc.”, explică Nistor. Modulele lor sunt organizate în cadrul școlilor, în timpul weekend-ului, ca să reducă din costuri, dar și pentru a fi mai aproape de elevi.
Au fost primiți de cele mai multe ori bine de directorii școlilor, dar și ei au învățat cum să se raporteze la aceștia. Andrei spune că-ți dai seama din primele cinci minute de discuție dacă există interes.
“Partea proastă pentru noi este că încă există directori închiși și foarte circumspecți. Iar în timpul promovării în clase profesorii țîn cont de omul care prezintă, nu ce prezintă el. Și în definitiv este un proces de învățare și pentru voluntarii care organizează toată nebunia asta”, spune Andrei. Practic, proiectul este susținut în toată țara cu voluntari care sunt implicați în educația elevilor.
Proiectul pilot a început în Galați, apoi a fost exportat la Pitești. “Când ne-a mai crescut echipa, pasul logic a fost să ne extindem, așa că la sfârșitul verii am dat drumul Academiei lui Ed în Iași și Sfântu Gheorghe. Avem o listă de orașe oportune din punct de vedere strategic: trebuie să aibă o infrastructură a voluntariatului pre-existentă, dar să nu fie suprasaturată și să avem 2-3 oameni pe care să-i cunoaștem și în jurul cărora să construim”, spune Andrei Nistor.
Din februarie 2018 și până acum au trecut de 500 de participanți la ateliere și 60 de membri activi. Asta cu un buget de câteva sute de lei, cheltuiala cea mai mare fiind, de fapt, timpul voluntarilor.
“Până în momentul acesta proiectul a funcționat efectiv fără buget, doar niște materiale pe care le reciclăm cât putem. Dar este posibil doar pentru că pe lângă mine mai am vreo 6 oameni super dedicați și avem ceva experiență cu project management cu resurse limitate”, spune Andrei.
În momentul de față Academia lui Ed studiază posibilitatea de a lansa și ateliere unde să plătească participanții. “Aspir să creez un sistem autosustenabil care să nu fie sensibil la schimbări economice”, spune Nistor.
Ce ne învață și ce nu ne învață școala?
Am vorbit cu Andrei și despre ceea ce te învață și ceea ce nu te învață școala. De altfel, acesta e unul dintre motive pentru care s-a născut Academia lui Ed.
“Am avut o mare problema cu atitudinea profilor fără de elevi. Și asta pentru că informația pe care o oferă este de “x” ori mai accesibilă pe internet.”, spune Andrei. El crede că majoritatea nu înțelege că au pe mâini oameni cu nevoi diferite și procese de învățare și creștere la fel de diferite.
Spune că și-ar fi dorit ca în școală să învețe și altceva în afară de competiție, să învețe lucruri mai productive. “Dacă ar fi să transmit un mesaj elevilor ar fi să fie extrem de curioși dacă le place ceva. Notele nu sunt importante, părinții nu știu chiar tot și asta e foarte bine. Joacă-te mult. Foarte mult!”.
“Vreau ca statul să asigure copiilor un mediu facil de creștere, un mediu în care copiii să fie învățați să învețe, să fie curioși și să nu mai stea 7 ore în frig și fără o chiflă în stomac”, mai spune Andrei.
Pe 23 noiembrie Andrei va fi speaker la TEDx Youth@Cluj, unde a fost selectat din sute de aplitanți. “Vreau să transmit 1% din miezul culturii noastre organizaționale din Academia lui Ed. Vrei să faci ceva? Îți sufleci mânecile și ești pregătit să greșești până ajungi unde îți dorești”, spune Andrei.