Cristi Petcu, General Manager Pink Post a fost invitatul start-up.ro pentru un interviu video. Era luna martie, cu două zile înainte de starea de urgență. Se anunțaseră deja primele cazuri din România, dar încă nu știam ce urmează. Am amânat publicarea interviului, în care discutam despre ultimii 10 ani de activitate pentru Pink Post, în care au reușit să ajungă la o cotă de piață de 30% din numărul de plicuri expediate la nivel național.

Între timp, i-am căutat din nou și am decis să vedem cum au fost ultimele 4 luni de când am făcut interviul și să comparăm impresiile de atunci cu cele de astăzi.

Pandemia pentru Pink Post

Pentru economia românească pandemia a însemnat dificultăți economice. Și ele nu se opresc acum. De la restaurante și hoteluri, până la mici comercianți sau companii care au trebuit să mute totul acasă.

Printre clienții Pink Post se numărau companii mari care distribuiau plicuri la clienți, corporații care trimiteau numeroase asemenea plicuri. Ei bine, distribuția aceasta a încetinit în pandemie.

„Și volumul de corespondență a fost redus, iar comenzile primite de la clienții noștri au înregistrat scăderi semnificative, în special în zona de retail și cea financiar bancară (bănci, companii de asigurări și de recuperare creanțe, ifn-uri). Prin urmare, volumul total de comenzi primite în această perioadă a fost mai mic față de estimările pe care noi le făceam la începutul anului. Spre exemplu, în luna aprilie numărul de comenzi a fost cu 19% mai mic decât cel estimat, iar în luna mai diferența dintre volumul prognozat și cel înregistrat a fost de 13%”, spune Cristi Petcu, General Manager al Pink Post.

„Într-adevăr, avem și partneri care în această perioadă au apelat mai mult la serviciile noastre, pentru a le asigura clienților lor soluțiile de care aveau nevoie chiar și în perioadele în care sediile lor erau închise și nu puteau interacționa direct cu aceștia. Spre exemplu, băncile au început să trimită carduri către clienții lor, având în vedere că acestea nu mai puteau fi ridicate din filialele fizice. Au existat și proiecte la care lucram de câteva luni și care au fost accelerate de pandemie, dar și cazuri în care am dezvoltat, alături de companii importante de pe piață, servicii customizate, livrări premium, bazate pe nevoi atipice. Astfel de proiecte ne-au permis să reducem parțial din pierderile înregistrate în cazul serviciilor poștale clasice și să limităm astfel impactul crizei asupra businessului”, mai explică managerul Pink Post situațiile specifice acestei perioade.

Din fericire pentru Pink Post, compania nu a fost nevoită să apeleze la șomaj tehnic. Unde s-a putut angajații au lucrat de acasă, dar curierii au lucrat în ture mai flexibile.

Scăderi de business la finalul anului

Planurile din ianuarie și februarie nu se mai potrivesc pentru situația actuală. Evoluția afacerilor din România depinde de multe aspecte, dar multe domenii vor scădea față de estimări, așa și domeniul poștei.

„Perspectivele de business depind de evoluția epidemiei în perioada următoare, de întoarcerea la noua normalitate și de cum va arăta ea, de modul în care companiile se vor adapta la aceasta”, consideră Cristi Petcu.

„Din calculele noastre de până acum, prognozăm o scădere de 7-8% a cifrei de afaceri față de estimările noastre inițiale pentru acest an, însă suntem optimiști și sperăm ca impactul să fie chiar mai mic, având în vedere o serie de proiecte importante și ample pe care le avem în discuție în acest moment”, mai explică managerul Pink Post.

Perspectiva pre-pandemie

Cum spuneam, prima oară am vorbit pe 9 martie. Am decis atunci să amânăm interviul până când situația reintră în normal. Așadar, dacă vrei să vezi și perspectiva de dinainte de pandemie, o poți urmări în clipul de mai jos.