Inteligența artificială este implementată în procesele de tehnologizare ale industriilor pentru optimizarea și rapiditatea proceselor. Aceste lucruri au devenit din ce în ce mai prezente pe măsură ce puterea de procesare a crescut.
Inteligența artificială este un domeniu care a captivat atenția investitorilor încă de acum 2 decenii. Potrivit datelor PitchBook, citate de Business Insider, din 2000 și până acum, fondurile de investiții au oferit circa 407 miliarde de dolari startup-urilor care fac produse de AI.
Iată care ar fi principalele 12 fonduri de venture capital care finanțează startup-uri cu proiecte de inteligență artificială.
Plug&Play – Silicon Valley, California – dispun de fonduri de peste 20 de milioane de dolari. Au fost unii dintre investitorii PayPal, vândut pentru 1,5 miliarde de dolari în 2002 către eBay.
Right Side Capital Management – San Francisco, California – au sub management fonduri în valoare de 80 de milioane de dolari, iar pe lista de startup-uri pe care le-au susținut și din care au făcut exit se numără nume achiziționate de giganți precum Amazon, Walmart, Palantir.
Khosla Ventures – Menlo Park, California – peste 5 miliarde de dolari în portofoliul de management.
GV (cunoscut anterior sub numele de Google Ventures) – Mountain View, California – fonduri de pestee 4,5 miliarde de dolari.
DCVC – San Francisco, California – peste 2 miliarde de dolari fonduri în management. Pe lista de startup-uri de AI din care fondul a ieșit cu succes în ultimii ani se numără nume care au fost achiziționate de Google, LinkedIn sau Facebook.
Andreessen Horowitz – Menlo Park, California – fonduri de peste 12 miliarde de dolari în management. Fondul de investiții a făcut exit-uri de succes din Asana, Groupon, GitHub sau Lyft.
New Enterprise Associates – Chevy Chase, Maryland – fonduri de 24 de miliarde de dolari. Firma a avut investiții în Uber, Groupon, Workday sau CloudFare.
Lux Capital Management – Menlo Park, California – fonduri sub management de circa 2,4 miliarde de dolari.
Intel Capital – Santa Clara, California – printre startup-urile în care fondul a investit de-a lungul timpului se numără RedHat (cumpărat de IBM în 2018 pentru 34 de miliarde de dolari), DocuSign (listat pe bursă în 2018) sau VMWare (achiziționat de Dell în 2016 pentru 67 de miliarde de dolari).
Lightspeed Venture Partners – Menlo Park, California – fonduri de 4,2 miliarde de dolari.
First Round Capital – San Francisco, California – peste 738 de milioane de dolari sub managment.
Accel – Palo Alto, California – fonduri de 14 miliarde de dolari. Este încă unul dintre investitorii UiPath, și a făcut exit din Facebook, Spotify și Groupon.
Dacă aveți un startup de AI, nu uitați de faptul că în acest an există un program de accelerare la noi axat pe business-urile de inteligență artificială.
Programul Advancing AI își propune să stimuleze ecosistemul românesc de inteligență artificială prin sprijinirea antreprenorilor AI, oferindu-le acces la tehnologiile și experții Google din acest sector, pe lângă dezvoltarea afacerii și acces la investiții.
Aplicațiile sunt deschise până pe 15 octombrie 2020 și pot fi realizate accesând acest link. Toți candidații vor fi invitați la o sesiune online în cadrul căreia experții Google AI vor prezenta cele mai noi tendințe din această industrie, oportunități și povești de succes. După acest eveniment, juriul va selecta până la 5 echipe care vor intra în program.