UPDATE 20 octombrie:
Evaluarea "pre-money" a Apiary Book este de 1,25 milioane EUR iar pentru finanțarea totală de 200.000 EUR, Apiary Book cedează un pachet de 13,79% din acțiuni.
Detaliile listării pot fi accesate aici.
Apiary Book este o aplicație pentru managementul activităților dintr-o stupină, monitorizarea stupilor, analiza datelor familiilor de albine și a factorilor de mediu care pot afecta sănătatea lor. Aplicația a fost lansată ca un proiect personal în 2015 de către Bogdan Iordache (43 de ani), un antreprenor cu peste 20 de ani de experiență în domeniul IT. Compania a fost însă înregistrată și a devenit un business în 2018, la finalul aceluiași an alăturându-se și Ionut Țăranu (45 de ani), specialist cu peste două decenii de experiență în IT.
În prezent, Apiary Book este cea mai de succes aplicație pentru apicultori la nivel mondial, cu 22.000 de utilizatori activi în fiecare lună. Platforma este disponibilă în Google Play și are versiuni în 18 limbi. Până acum a fost descărcată de peste 160.000 de ori.
Evaluare de 1,25 milioane de euro
“În 2014, după foarte mulți ani petrecuți în fața calculatorului, mi-am dorit să stau mai mult timp în natură ceea ce m-a făcut să mă înscriu la un curs de apicultură și să cumpăr cațiva stupi. La început am ținut evidența într-un mod clasic: scriam cu pixul pe caiet. Dar, pe măsură ce activitatea creștea, am simțit nevoia de mai multă organizare, de informații care să mă ajute să iau decizii bune și rapid. Aplicația a avut foarte mare succes în toată lumea, devenind lider în domeniu. Listarea pe SeedBlink ne va ajuta să ne mărim echipa de dezvoltatori software, dar și pe cea de marketing & vânzări pentru susținerea creșterii în 2021”, a declarat Bogdan Iordache, co-fondator și CEO al Apiary Book.
Pentru suma de 150.000 de euro vizată prin equity crowdfunding SeedBlink, co-fondatorii Apiary Book cedează un pachet de 10,34% dintre acțiuni, evaluarea companiei fiind astfel de 1,25 milioane de euro pre-money.
“Odată cu Apiary, deschidem AgriTech-ul, o verticală nouă de startup-uri pe SeedBlink. Vedem un potențial interesant de investiții în acest domeniu, având în vedere cât loc de tehnologizare are agribusiness-ul. Ne bucurăm că demarăm cu Apiary, o aplicație construită cu multă pasiune și deja cu amprente puternice la nivel global”, afirmă Andrei Dudoiu, co-fondator și CEO al SeedBlink.
În această rundă de finanțare s-a alăturat și fondul de investiții GapMinder cu o investiție de 50.000 de euro. Este pentru a doua oară când GapMinder investește în Apiary Book, prima oară fiind în 2018, cu suma de 25.000 de euro (investiție pre-seed).
“Apiary Book ne-a atras atenția încă de acum doi ani când i-am văzut pe cei doi antreprenori în programul Techcelerator și ne bucurăm să le fim din nou alături. Credem foarte mult că agricultura eficientă se poate face cu oameni pasionați, dar și cu ajutorul tehnologiei, iar Apiary Book este un adevărat pionier în domeniul agritech în România, dar și la nivel mondial. Faptul că este o aplicație
extrem de utilă pentru apicultori este dovedit și de faptul că a ajuns lider mondial organic, fără investiții în promovare”, afirmă Alexandru Ruff, partener al fondului de investiții GapMinder.
În 2018, Apiary Book a câștigat premiul de cel mai bun start-up agritech din România în cadrul competiției Startup Europe Awards.
Planurile celor doi co-fondatori sunt ca la finalul lui 2021 să ajungă la 50-60.000 de utilizatori. De asemenea, aceștia estimează că veniturile vor crește de la 10.000 de euro anul acesta la aproximativ 250.000 de euro în 2021. Compania generează venituri de aproximativ jumătate de an, banii provenind din abonamente și publicitate.
“Produsul nostru este unul matur, stabil, este un produs care deja și-a dovedit aplicabilitatea și are succes. Ceea ce ne dorim acum este «să zburăm mai repede». Până acum am crescut pas cu pas, organic. O investiție în promovare ne-ar ajuta să accelerăm această dezvoltare”, declară Ionuț Țăranu, co-fondator și manager pentru dezvoltarea businessului în cadrul Apiary Book.
În 2021: Creștere rapidă în străinătate, cursuri online, marketplace și incă o finanțare
Dintre cei 22.000 de utilizatori ai Apiary, doar 800 sunt din România. Țara noastră este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, în 2018 fiind pe locul al doilea după Spania raportat la numărul de stupi, potrivit Comisiei Europene.România raporta 1,85 de milioane de stupi în urmă cu doi ani, mai mult cu 15,3% față de 2017, aceasta fiind cea mai mare creștere la nivelul UE. Pe de altă parte, în privința numărului de apicultori, România a fost în perioada 2017-2019 pe locul a nouălea in Europa, cu aproximativ 23.000 de crescatori de albine, conform aceluiași raport.
La nivel mondial sunt aproximativ 5-6 milioane de apicultori și în jur de 92 de milioane de stupi.
Dintre utilizatorii Apiary Book din alte țări, predomină cei din Europa (în special Franța, Italia, Rusia), SUA și Canada, aceștia reprezentând 62% dintre clienți. De atlfel, în 2021 managementul vizează extinderea în special pe piața europeană și pe cea nord-americană, iar din 2022 în Brazilia, India și China. Tot anul viitor, Bogdan Iordache și Ionuț Țăranu își doresc să lanseze versiunea de iOS a aplicației, să creeze Apiary Book Academy - cursuri online pentru apicultori - și să introducă un marketplace care să-i ajute pe crescătorii de albine să își vândă produsele.
“Mulți dintre apicultori cresc albinele din pasiune, dar vor să știe cum să gestioneze stupii, vor să știe cum sa facă să nu mai piarda familiile de albine. Când îți dispare o familie de albine, pierzi 100 de euro. Vor să vândă mai ușor, vor rezultate mai rapid”, explică Bogdan Iordache.
Co-fondatorii Apiary Book vizează ca la finalul anului viitor să obțină o finanțare de 700 - 800.000 de euro, valoarea companiei urmând să urce de la 1,25 milioane de euro în prezent la 4-5 milioane de euro.