În esență, See You este o aplicație web care conectează persoane cu deficiențe de vedere cu voluntari care-i pot însoți la diverse activități offline, dar și online. Este un proiect inițiat și realizat de organizația non-guvernamentală AMAIS, cu susținerea Accenture România.
Ideea aplicației a apărut din nevoia exprimată a nevăzătorilor de a participa la viața socială, lucru pe care îl pot face, de cele mai multe ori, cu sprijinul unul voluntar. Implicarea Accenture alături de AMAIS a venit ca o consecință firească a politicii incluzive a companiei de a susține comunitățile cu nevoi.
În România sunt 93.591 de nevăzători, dintre care peste 54% au un grad sever de hadicap. SeeYou a apărut din dorința de a face orașul un loc mai accesibil pentru toată lumea și pentru a mări cercul de prieteni al nevăzătorilor.
“Dorința Accenture este de a fi cea mai incluzivă și diversă companie din lume și, de aceea, promovăm o cultură a egalității pentru a ne asigura că toți oamenii se pot împlini atât profesional cât și personal. Această aplicație reflectă întocmai angajamentul nostru de a pune tehnologia în slujba oamenilor ca ei să se poată avea o viață independentă. Tocmai pentru a înțelege ce înseamnă independența pentru un nevăzător la prima întâlnire de lucru cu AMAIS ne-am legat la ochi și am încercat să facem un tur de campus”, a declarat Gina Sotir, Inclusion & Diversity Lead for Accenture Romania.
Dezvoltarea aplicației a durat trei luni și a fost realizată după standardele internaționale de accesibilizare W3AC.
See You - disponibilitate
În prezent aplicația este web based și are un design responsive ceea ce înseamnă că se optimizează automat în funcție de rezoluția ecranului, fie telefon mobil, laptop sau tabletă. În viitor va fi dezvoltată și o aplicație mobilă și un sistem de rating, după cum au precizat creatorii aplicației într-o conferință de presă care a avut loc online astăzi.
Pentru început, aplicația web SeeYou va fi disponibilă doar în București, unde AMAIS este deja în strânsă legătură cu sute de potențiali beneficiari, grație proiectelor derulate în ultimii 5 ani. În viitorul apropiat planurile vizează extinderea aplicației la nivelul întregii țări.
De asemenea, având în vedere scopul acesteia de a pune în contact persoanele cu dizabilități cu voluntari, pe termen lung, See You va putea fi folosită de orice grup de persoane cu dizabilități.
”Credem foarte mult în contextele de socializare dintre persoanele tipice și cele cu dizabilități și le considerăm o parte indispensabilă pentru a crea o comunitate incluzivă. Când cunoști un om și te apropii de el, începe să-ți pese mai mult și de nevoie și de problemele cu care se confruntă. Această aplicație este un instrument prin care nevăzătorii își pot crea singuri contexte de socializare incluzive, independent de evenimentele create de AMAIS, folosind tehnologia de azi pentru a participa activ la viața orașului”, a declarat Iris Popescu, fondator AMAIS.
Utilitatea aplicației
Echipa de programatori este la rândul său incluzivă, fiind formată din patru programatori, dintre care doi sunt nevăzători.
”SeeYou schimbă modul în care persoanele cu dizabilități se raportează la societate și societatea la acestea. Și, totodată, o schimbare mai mare, căci invitațiile lansate de beneficiari în platformă reprezintă rezolvarea unor nevoi și învățarea de a percepe diversitatea, atât pentru nevăzători cât și pentru voluntari”, a declarat Alex Cucu, Tech lead AMAIS și unul dintre programatorii aplicației.
Acesta ne-a precizat faptul că aplicația See You a fost testată deocamdată în cadrul echipei AMAIS și Accenture, primii voluntari fiind din cadrul celor două organizații.
În ceeea ce privește planurile ulterioare de dezvoltarea a aplicației, echipa nu exclude posibilitatea ca interacțiunea să se desfășoare și în alte limbi, ca de exemplu în engleză, dar și folosirea anumitor feature-uri și de către companii care vor să deruleze campanii incluzive.
”E un produs tehnologic pe care l-am gândit încă de la început că-l vom traduce în mai multe limbi”, ne-a precizat Alex.
”Sunt mai multe direcții în care putem merge. Pornim de la o direcție în care oamenii să se conecteze și apoi să mergem spre alte zone, pentru integrarea cu diverse evenimente culturale, de exemplu”, au precizat reprezentanții Acceenture și AMAIS.
Cum funcționează aplicația See You?
- Deschizi www.SeeYou.ro de pe computer, laptop, tableta sau smartphone
- Îți alegi tipul de cont (beneficiar / voluntar) și îți creezi cont gratuit, adăugând și un scan al buletinului. Pentru nevăzători, este necesar și un scan al actelor ce dovedesc dizabilitatea.
- Pe email vei primi rapid aprobarea contului.
- Beneficiarul lansează în aplicație o invitație de însoțire către un voluntar, precizând data, ora și locul unde dorește să ajungă
- Când un voluntar acceptă invitația lansată, aplicația trimite notificare beneficiarului împreună cu datele de contact pentru a putea lua legătura direct. Și viceversa, voluntarul primește datele de contact ale nevăzătorului cu care se va întâlni.
- În cazul în care voluntarul sau beneficiarul nu mai pot ajunge la ora și locul stabilit, se pot notifica reciproc și prin aplicație.