Raport Activize: 2020 anul investițiilor de la business angels în România
Comunitatea de investitori “business angels” din România este într-o creștere susținută și reunește antreprenori și oameni de business ce vor să ajute startupurile ce caută investiție pre-seed.
Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
Pe baza activității sporite pe care am monitorizat-o anul acesta, putem spune că 2020 a fost într-adevăr anul investițiilor venite de la business angels în România.
Acestea au crescut gradual în România în ultimii ani. De la doar câțiva investitori și o rețea locală din țară, astăzi suntem în legătură cu 14 rețele / organizații active pentru business angels, numărând peste 250 de membri.
Această creștere se observă, de asemenea și în numărul total al investițiilor efectuate în startupuri. În 2019, aproximativ 3 milioane de euro se estimează că au fost investite de business angels români în 30 de startupuri românești la nivel de pre-seed și seed.
Pe de altă parte, în 2020, am numărat 54 de startupuri, care au primit în total aproximativ 18 milioane de euro prin investiții de la business angels și prin campanii de equity crowdfunding.
Bucureștiul este de departe cel mai activ oraș la acest capitol adunând majoritatea sumelor investite. Cea mai activă rețea este TechAngels, cu 6 milioane de euro investiți în 2019, cu aceeași sumă și pentru anul 2020.
În același timp, in celelalte orașe mari, ultimii doi ani au dus la nașterea rețelelor locale: Growceanu în Timișoara (cu 9 investiții totalizând 500 de mii de euro), Transylvania Angels Network ca parte din Cluj Startups (9 investiții totalizând 350 de mii de euro) și TBNR în Iași (cu 4 investiții totalizând 220 de mii de euro).
Platforma de finanțare participativă (equity crowdfunding) SeedBlink a avut o contribuție serioasă la acest fenomen prin facilitarea a 26 de campanii de finanțare cu o valoare totală a rundelor de finanțare de peste 8 milioane de euro, din care mai mult de jumătate provin de la investitori individuali.
O dezvoltare bazată pe rețelele locale existente, remarcăm de asemenea și constituirea de vehicule de investiții și fonduri tematice cu unul sau mai mulți parteneri, precum Simple Capital, Smart Impact Capital, Cleverage.VC, Founders Bridge, SMTH Big și Neogen Capital.
În continuare, puteti citi mai multe detalii despre investitiile făcute si perspectivele pentru 2021 în continuarea articolului pe blogul Activize.Tech.