Samsung Galaxy A72 și Samsung Galaxy A52 5G sunt două telefoane care vin în culori amuzante și mate, care ies în evidență din prima. Îmi place foarte mult cum a realizat Samsung materialul de pe spatele acestor telefoane, care e un plastic destul de solid. Spre deosebire de alte telefoane de pe piață, Samsung nu a încercat să atragă atenția prin culori lucioase care atrag amprentele foarte ușor.
Am avut ocazia să mă joc cu telefoanele și pot spune că sunt niște dispozitive potrivite pentru cei care nu vor să-și asume costul unui flagship, dar vor performanțe bune. În foarte puține aspecte veți simți diferențe față de un flagship. Mie mi-a plăcut mult A52 5G, în primul rând pentru dimensiunea mai mică a ecranului și conexiunii 5G, dar și pentru că pare un terminal foarte rezistent și amuzant. În plus, sistemul de operare e unul foarte curat, iar camerele foto, chiar dacă nu sunt de nivelul flagship-urilor, sunt foarte potrivite pentru cei care vor poze în social media, video-uri pe TikTok și un Instagram mișto.
Prețurile terminalelor vor fi cuprinse în funcție de specificații între 350 și 450 de euro.
Primele impresii start-up.ro
Cum spuneam, am avut ocazia să folosesc telefoanele un pic și de fiecare dată când mă duc către mid range-uri mă uimește cât de mult a avansat această zonă. Nu mai e doar un frate mai mic și destul de prost al dispozitivelor flagship, ci de câțiva ani sunt telefoane de sine stătătoare, cu o serie de inovații lipsă, dar care au tot ce-ți trebuie: ecran performant, browsing de calitate, jocurile merg bine și camerele sunt mai mult decât suficiente pentru nevoile din social media.
În plus, în trecut telefoanele acestea veneau cu lipsuri mari la capacitatea de stocare, dar acest lucru nu mai e de actualitate. Samsung aduce pe A72 și A52 5G capacități de stocare de minimum 128 de GB, dar și posibilitatea de a introduce un card microSD. În plus, dispozitivele au și mufă de căști, pentru cei care nu vor să treacă pe wireless.
Samsung Galaxy A72 - specificații tehnice
Samsung Galaxy A72 are un display de 6,7 inci, Super AMOLED, cu o rată de refresh de 90 de Hz și ecranul e pe formatul Infinity-O, adică are margini foarte subțiri.
La nivelul performanțelor tehnice, telefoanele vor veni cu 6 GB și 8 GB RAM, iar capacitatea de stocare va fi de 128 de GB sau 256 de GB cu capacitatea de a pune un card microSD de până la 1 TB. Procesorul octa core este un Snapdragon 720G. Dispozitivul pe care am avut ocazia să-l butonez pentru aproape o oră era în varianta LTE, nu cel 5G, care va avea un procesor Snapdragon 750G.
Bateria este un avantaj important al lui A72, pentru că are 5.000 de miliamperi și va avea o autonomie de aproximativ 2 zile. În același timp, telefonul se simte foarte subțire și ușor când îl ții în mână.
Camerele foto principale sunt de 64 de megapixeli cu F/1.8, o lentilă ultrawide de 12 megapixeli, o lentilă tele de 8 megapixeli și zoom optic de 3X, dar și o lentilă macro de 5 megapixeli. Camera frontală are 32 de megapixeli.
Samsung Galaxy A52 5G
A52 5G e o bestie mică și ciudată. Pentru că poziționarea sa e una interesantă. E mai ieftin decât A72, dar pe alocuri este mai performant, fiind cumva destinat celor care vor o dimensiune a ecranului mai mică, dar să aibă conexiuni 5G și un ecran excelent pentru gaming. Cumva, e poziționat în zona tinerilor, acolo unde gama A stă foarte bine deja.
Samsung Galaxy A52 5G are un procesor Snapdragon 750G, iar memoria RAM este și ea de 6 sau 8 GB, în timp ce capacitatea de stocare este de 128 de GB și 256 de GB, cu posibilitatea de a introduce un card microSD de până la 1TB. Display-ul e de 6,5 inci, dar este tot un Super AMOLED FHD+ ca la Samsung Galaxy A72, diferența fiind că rata de refresh este de 120 de Hz, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că terminalul este destinat tinerilor.
Bateria este mai mică puțin decât la A72, adică 4.500 de miliamperi, iar autentificarea se face tot cu amprentă pe ecran.
Camera principală e de 64 de megapixeli și mai avem una ultra wide de 12 megapixeli, un senzor de adâncime de 5 megapixeli și o cameră macro de 5 megapixeli. Diferența față de A72 e că zoom-ul optic e mai mic.
Rețeaua e 5G, iar camera frontală este dtot de 32 de megapixeli. Autonomia promisă este de 2 zile, ceea ce cred că realist se poate întâmpla.